Israelul a oprit producția la unul dintre cele mai mari zăcăminte offshore de gaze naturale pe care le deține în Mediterana

Israelul a oprit producția la unul dintre cele mai mari zăcăminte offshore de gaze naturale pe care le deține în Mediterana

Sursă foto: https://www.tamarpetroleum.co.il/

scris 9 oct 2023

Israel a ordonat suspendarea producției de gaze naturale din zăcământul offshore Tamar din Mediterana, al doilea cel mai mare de profil al țării, din cauza războiului cu Hamas, care controlează Fâșia Gaza. Autoritățile de la Tel Aviv au anunțat că nevoile economiei, inclusiv ale industriei energetice, vor fi satisfăcute cu ″combustibili alternativi″, cel puțin o perioadă.

Profit.ro organizează, pe 19 octombrie, cu cei mai mari jucători în domeniu, Profit Energy.forum Ediția a VII- a - A doua iarnă de război în energie. Evenimentul, care va fi transmis în direct și la PROFIT NEWS TV, este organizat cu sprijinul Federației Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie (ACUE), Electrica Furnizare, Tinmar Energy, Black Sea Oil & Gas, Delgaz Grid, Artenie, Secrieru & Partners (AS Partners), Romgaz.

Detalii aici

Activitatea de extracție a gazelor din cel mai mare zăcământ al Israelului, Leviathan, continuă normal.

Urmărește-ne și pe Google News
Acțiunile Tesla scad. Investitorii așteaptă venituri mai mici, livrările au dezamăgit CITEȘTE ȘI Acțiunile Tesla scad. Investitorii așteaptă venituri mai mici, livrările au dezamăgit

Dispoziția de suspendare a producției la Tamar a venit în aceeași zi în care armata israeliană a ordonat un ″asediu complet″ al Fâșiei Gaza, după ofensiva-surpriză masivă lansată de mișcarea islamistă palestiniană. Atacul Hamas și riposta israeliană s-au soldat în total cu peste 1.100 de morți, potrivit bilanțurilor celor două părți.

Gigantul petrolier american Chevron, operatorul zăcământului Tamar, a confirmat pentru Reuters că a primit instrucțiuni de la Guvernul israelian să oprească producția pe perimetru, care reprezintă una dintre principalele surse de aprovizionare ale industriei și ale centralelor de producție de energie electrică din statul evreu.

Marcel Ciolacu, despre amendamentele la legea pensiilor speciale: S-a acceptat impozitarea peste salariul mediu pe economie, cu încă 10 procente și calculul pensiei la magistrați, pe ultimele 48 de luni CITEȘTE ȘI Marcel Ciolacu, despre amendamentele la legea pensiilor speciale: S-a acceptat impozitarea peste salariul mediu pe economie, cu încă 10 procente și calculul pensiei la magistrați, pe ultimele 48 de luni

″Având în vedere situația, autoritățile de apărare din Israel au ordonat suspendarea temporară a furnizării de gaze naturale din zăcământul Tamar. Nevoile economiei vor fi satisfăcute cu combustibili alternativi. Industria energetică se pregătește să utilizeze combustibili alternativi pentru alimentarea centralelor de producție de energie″, a declarat ministrul Energiei și Infrastructurii de la Tel Aviv.

Tamar este localizat la circa 25 de kilometri de coastă, în dreptul orașului Ashdod. Platforma offshore și celelalte instalații de producție se află în raza de acoperire a rachetelor lansate de Hamas din Fâșia Gaza. O parte din producția de pe perimetru este exportată către Iordania și Egipt.

LISTA Clotilde Armand oprește nouă terase celebre din Parcul Herăstrău și de pe Calea Victoriei CITEȘTE ȘI LISTA Clotilde Armand oprește nouă terase celebre din Parcul Herăstrău și de pe Calea Victoriei

Anul trecut, din zăcământul Tamar au fost extrase 10,25 miliarde metri cubi de gaze, în creștere cu 18% comparativ cu 2021, potrivit datelor guvernamentale israeliene.

Ministrul israelian al Apărării, Yoav Gallant, a anunțat luni că impune un ”asediu complet” al Fâșiei Gaza - ”fără electricitate, fără apă, fără gaze naturale”.

viewscnt
Afla mai multe despre
război israel hamas
război israel fâșia gaza
gaze naturale israel
zăcământul offshore tamar mediterana israel
chevron israel