Guvernul vrea să prelungească până în 2027 acordurile petroliere semnate între Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM) și producătorul de gaze controlat de statul român Romgaz pentru un număr de 11 perimetre de exploatare de gaze naturale concesionate de Romgaz, acorduri care urmează să expire anul acesta, respectiv în 2019 și 2020.
Potrivit ANRM, prelungirea acestor acorduri va aduce la bugetul de stat o sumă medie anuală de 15,1 milioane lei din redevențele percepute pe veniturile obținute de Romgaz din vânzarea gazelor naturale extrase de pe aceste perimetre în perioada 2019-2023.
Este vorba despre perimetrele Alunu (județul Vâlcea), Chirpăr (Sibiu), Tărcești (Harghita), Păingeni (Mureș), Saușa (Mureș), Zau de Câmpie – Saulia (Mureș), Petiș (Sibiu), Roman (Neamț), Săbed (Mureș), Țaga (Cluj) și Retiș (Sibiu).
CITEȘTE ȘI România - a 3-a țară din Europa din perspectiva creșterii costurilor cu serviciile medicaleRomgaz a cerut ANRM prelungirea acordurilor în aprilie anul acesta. Pentru toate acestea, durata maximă admisă este de 30 de ani, ele intrând în vigoare pe 16 decembrie 1997.
"În situația în care, ca urmare a îmbunătățirii tehnologiilor de extracție, a modificării comportării zăcământului în cursul exploatării sau a identificării de noi resurse geologice de petrol, valorificabile din punct de vedere economic, ANRM stabilește că există rezerve suplimentare celor care erau confirmate la data încheierii acordului, Agenția emite noi încheieri ce vor detalia noile rezerve și poate decide asupra extinderii duratei unei faze a unui acord petrolier, cu condiția ca durata maximă a acordului să nu se fi depășit", arată ANRM.
Potrivit sursei citate, începând cu 2004, pe măsură ce rezervele dovedite confirmate inițial în zăcămintele comerciale se epuizau și se anticipa exploatarea rezervelor dovedite suplimentare, Romgaz a întocmit și prezentat ANRM studii tehnico - economice de evaluare a resurselor geologice și a performanțelor în exploatare pentru fiecare zăcământ comercial a cărui durată de valabilitate se apropia de termenul limită fixat inițial. În baza acestor studii, rezervele dovedite suplimentare au fost confirmate prin noi încheieri ale Agenției.
CITEȘTE ȘI Taxify, concurentul Uber, intră în Cluj-Napoca"Exploatarea în continuare de către titular a acestor rezerve confirmate va conduce la creșterea factorului final de recuperare a petrolului din zăcămintele respective, în condiții de eficiență economică pentru titular. Continuarea, fără întrerupere, a operațiunilor de exploatare va permite și realizarea unor importante venituri la bugetul statului, sub formă de redevențe, impozite și taxe, și a altor avantaje de ordin economic și social. Prin programele anuale de desfășurare a operațiunilor petroliere de exploatare ce vor fi aprobate de ANRM se vor putea stabili și alte lucrări care ar putea conduce, pe mai departe, la identificarea unor noi resurse valorificabile din punct de vedere economic, pe măsura evoluțiilor tehnologiilor și expertizei în domeniu", menționează ANRM.
Anul trecut a fost cel mai bun al Romgaz de la listarea pe bursele din București și Londra, profitul net al companiei majorându-se cu peste 82%, la 1,87 miliarde lei, iar cifra de afaceri – cu mai mult de 34%, la 4,56 miliarde lei, pe fondul creșterii producției de gaze naturale și energie electrică.
În primul trimestru din 2018, profitul net al Romgaz a scăzut cu peste 10% comparativ cu perioada similară a anului trecut, în special ca urmare a reducerii cantităților de gaze și electricitate livrate, diminuare cauzată de micșorarea consumului. În pofida majorării producției de gaze cu 2,3%, Romgaz și-a redus livrările cu 10%.