Diana Postică, soția europarlamentarului Partidului Mișcării Populare (PMP) Eugen Tomac, fost consilier de stat la Cotroceni în mandatul președintelui Traian Băsescu, a fost numită membru în Consiliul de Administrație (CA) al celui mai mare furnizor și distribuitor de gaze naturale din România, Engie, controlat de grupul francez de utilități omonim, la propunerea Ministerului Energiei, care deține circa 37% din acțiunile companiei.
Postică (40 de ani) a fost numită administrator al Engie într-o AGA a societății, cu un mandat de 4 ani, valabil până pe 31 mai 2025.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Datele disponibile public arată că Diana Postică, cetățean român născut în Republica Moldova, este de profesie avocat și a deținut un cabinet de profil, mai lucrând de-a lungul timpului la Primăria Municipiului București și la biroul actualei senatoare PNL Roberta Anastase, în perioada când aceasta era președinte al Camerei Deputaților. Ea și soțul ei Eugen Tomac au activat în trecut în Liga Tinerilor Români de Pretutindeni, precum și la Centrul “Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni, fiind implicați în numeroase acțiuni pro-românești legate de Republica Moldova, atât peste Prut, cât și la București și la instituțiile europene.
Eugen Tomac, născut în Ucraina, fost deputat român și ex-secretar de stat la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, a fost președinte al PMP până în decembrie 2020, când a demisionat după ce partidul nu a reușit să atingă pragul electoral la alegerile parlamentare. PMP a avut o alianță cu PNL pentru respectivele alegeri, unii lideri liberali mizând pe o coaliție de guvernare PNL-USR-PMP cu majoritate absolută în Parlament. În legislativul european, PNL și PMP (ai cărui eurodeputați sunt Tomac și Băsescu) fac parte din același grup politic, al Partidului Popular European.
Diana Postică și Eugen Tomac. Sursă foto: Facebook, via https://ea.md/
În aceeași ședință a acționarilor Engie, ca reprezentant al statului român în CA a mai fost numită, ca membru nou, secretarul de stat din Ministerul Economiei Daniela Nicolescu, prim-vicepreședinte al Biroului Permanent al PNL și secretar general al Organizației Femeilor Liberale, în timp ce lui Lucian Jugrin, ex-consilier al fostului ministru liberal al Mediului Costel Alexe și fost consilier local PNL la Iași, i s-a reînnoit mandatul de administrator Engie, care îi fusese acordat inițial în vara anului trecut.
Diana Postică și Daniela Nicolescu au fost numite în CA-ul Engie în locul lui Ștefănel Dan Marin, fost vicepreședinte PMP și actualmente consilier local la Sectorul 4 al Bucureștiului, de asemenea fost primar interimar al Capitalei, și al lui Alexandru Marcoci, vicepreședinte al tineretului național-liberal, vicepreședinte PNL Mehedinți și fost membru al Consiliului Județean Mehedinți. Marcoci a renunțat la mandatul de la Engie după ce a fost numit în iunie președinte al Consiliului de Supraveghere al Complexului Energetic Oltenia.
CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Guvernul a semnat: loteria specială și tichete de masă pentru cine se vaccineazăMinistrul Energiei, Virgil Popescu, a anunțat că ANRE și ANPC vor începe controale la furnizorii de gaze, după ce mai mulți consumatori au reclamat modificarea prețurilor și facturi exorbitante, inclusiv la Engie, liderul pieței. Ministrul a afirmat că furnizorii care au anunțat un preț fix pentru un an de zile și îl modifică intră sub incidența a două legi și vor fi amendați, în unele cazuri amenzile fiind ”fabuloase”. În prezent, pe piața angro, prețurile gazelor cu livrare în ultimul trimestru al anului sunt triple față de perioada similară a anului trecut.
CITEȘTE ȘI Mark Mobius recomandă investitorilor să păstreze 10% din portofoliu în aur, deoarece monedele se vor devaloriza”Începe controlul ANRE cu Protecția Consumatorului la toți furnizorii de gaze. Lucrurile sunt foarte simple (...) nu aveau voie să mărească prețul pentru că în mai au anunțat oferta de 1 iulie. Compania respectivă a anunțat prețul, cu preț fix pe un an de zile. Dacă tu modifici prețul și ai anunțat că e preț fix pe un an de zile, dacă modifici prețul, intri sub incidența a două legi: una e legea protecției consumatorului la ofertă înșelătoare, care nu are amendă așa de mare. A doua este amendă între 5 și 10% pe cifra de afaceri pe Legea energiei, pe același lucru: ofertă înșelătoare”, a declarat Virgil Popescu la Digi24.
Anul trecut, Popescu spunea că Engie și E.ON abuzează de poziția lor dominantă pe piața de furnizare a gazelor.
CITEȘTE ȘI DOCUMENT Guvernul a stabilit cum vor fi calculate majorările la contractele de lucrări publice, după explozia prețurilorCele mai recente date disponibile ale ANRE, aferente lunii mai 2021, arată că, în luna respectivă, Engie a avut o cotă de 60% pe piața cu amănuntul a furnizării de gaze pentru clienții finali casnici, fiind lider detașat în fața principalului concurent E.ON (30%). Engie a fost lider și pe piața totală cu amănuntul (clienți casnici plus industriali), cu o cotă de peste 26%.
Engie România a terminat anul trecut cu un profit net de 492,8 milioane lei, în creștere cu 28% față de 2019 (385,2 milioane lei). De asemenea, rezultatul net a fost dublu comparativ cu cel bugetat de Engie România pentru 2020, în sumă estimată de 241,8 milioane lei. Pe de altă parte, cifra de afaceri a companiei s-a redus cu 7% în 2020, la 6,228 miliarde lei, față de 6,689 miliarde lei în 2019 și un buget pe anul trecut de 7,611 miliarde lei.
Bugetul pe 2021 al Engie România prevede un profit net de 315,9 milioane lei, în scădere cu 36% comparativ cu anul trecut, la o cifră de afaceri de 6,116 miliarde lei, cu 1,8% mai mică față de 2020.
CITEȘTE ȘI Magazinele online de bricolaj au mărit prețurile la unele materiale de construcții cu până la 300%Grupul francez Engie, fostul GDF Suez, este prezent în România în trei sectoare de activitate: gaze naturale, energie electrică și servicii energetice.
Engie România este principala filială locală a grupului și deține companiile Distrigaz Sud Rețele, Engie Servicii, Engie Building Solutions, Alizeu Eolian, Brăila Winds și Ever Solar. Compania activează în distribuție și furnizare de gaze naturale, furnizare de energie electrică, servicii tehnice pentru instalațiile de gaze naturale și centrale termice și producție de energie electrică. Engie România și filialele sale deservesc un portofoliu de 1,9 milioane de clienți, operează o rețea de distribuție de circa 20.000 km, dețin două parcuri eoliene cu o capacitate totală de 110 MW și unul fotovoltaic de aproape 10 MW și au 4.000 de angajați.
Acționarii principali ai Engie România sunt vehiculul investițional înregistrat în Olanda Romania Gas Holding BV, controlat de grupul francez Engie, cu aproape 51% din titluri, statul român prin Ministerul Energiei, cu circa 37% din capital, și Fondul Proprietatea (FP), cu aproximativ 12% din acțiuni.