FOTO Prețul electricității a sărit de 600 lei/MWh. Greva de la CE Oltenia s-a extins. Negocieri la Ministerul Energiei

FOTO Prețul electricității a sărit de 600 lei/MWh. Greva de la CE Oltenia s-a extins. Negocieri la Ministerul Energiei
scris 14 ian 2019

Prețul mediu al energiei electrice pe piața spot a crescut cu 30% într-o singură zi și a ajuns la 406 lei/MWh, al doilea record al anului, în pofida unei producții relativ ridicate de energie eoliană, de peste 1.700 MW. Luni dimineață, România importa și 700 MW. O cauză ar putea fi generalizarea grevei minerilor de la Complexul Energetic Oltenia, ai cărui reprezentanți se află deja la sediul Ministerului Energiei, unde discută cu ministrul Anton Anton și cu reprezentanții conducerii companiei (vezi foto).

Potrivit presei locale, aproape toate unitățile miniere ale CEO sunt astfel în grevă, luni 2 alte cariere, Pinoasa și Roșia alăturându-se celorlalte șase care au declanșat greva spontană încă din weekend.

Urmărește-ne și pe Google News

Prețul mediu de 406 lei/MWh pentru energia electrică cu furnizare în ziua de luni este doar cu 5 lei sub cel maxim al ultimilor doi ani, înregistrat tot în acest an. În ceea ce privește prețul orar, pentru energia livrată luni. între orele 9 și 10, acesta a ajuns la 600 lei/MWh.

România poate ajunge în situația Bulgariei din 2017, când Sofia a cerut de urgență electricitate, fiind refuzată însă de Guvernul de la București VIDEO Greva izbucnită în sistem CITEȘTE ȘI România poate ajunge în situația Bulgariei din 2017, când Sofia a cerut de urgență electricitate, fiind refuzată însă de Guvernul de la București VIDEO Greva izbucnită în sistem

Recordul ultimilor doi ani a fost înregistrat pe 10 ianuarie, când electricitatea cu livrare în intervalul orar 16-18 s-a tranzacționat cu 610 lei/MWh, în timp ce media zilnică a ajuns la un nivel record pentru aceeași perioadă, de 411 lei/MWh.

FOTO Prețul electricității a sărit de 600 lei/MWh. Greva de la CE Oltenia s-a extins. Negocieri la Ministerul Energiei

Presa locală îi citează pe greviști care susțin că “un grup de la termocentrala Turceni și unul de la Ișalnița au fost oprite din lipsă de cărbune iar situația nu este deloc bună în condițiile în care stocurile sunt aproape goale”.

Informațiile par a fi confirmate de datele Transelectrica, care a anunțat ENTSO-E, 2 avarii, una la Mintia (190 MW) și una la Turceni (unde o unitate de 298 MW va avea activitatea întreruptă de duminică, 13 ianuarie până miercuri, 16 ianuarie, inclusiv).

Avariile și reviziile programate pentru următoarele zile

FOTO Prețul electricității a sărit de 600 lei/MWh. Greva de la CE Oltenia s-a extins. Negocieri la Ministerul Energiei

Luni, se vor mai afla în revizie programată de câte o oră alte trei unități de la Rovinari.

Marți, va intra în revizie și hidrocentrala de la Vidraru, cu o capacitate totală de 219 MW, pentru ca miercuri să vină rândul celei de la Mărișelu, cu o capacitate, de 215 MW.

ULTIMA ORĂ Greva spontană la CE Oltenia. Consumatorii autohtoni ar putea rămâne fără curent. Funcționarea SEN, pusă în pericol. Negocieri la sediul Ministerului Energiei CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Greva spontană la CE Oltenia. Consumatorii autohtoni ar putea rămâne fără curent. Funcționarea SEN, pusă în pericol. Negocieri la sediul Ministerului Energiei

În prezent, producția de energie din cărbune a coborât la sub 2000 de MW, dintr-o capacitate totală instalată de aproximativ 5000 MW, după ce duminică aceasta a atins un nivel maxim de 2.500 MW.

FOTO Prețul electricității a sărit de 600 lei/MWh. Greva de la CE Oltenia s-a extins. Negocieri la Ministerul Energiei

De altfel, din totalul puterii instalate din România, de peste 20.000 MW, rareori nivelul total al producției a depășit 10.000 MW, adică 50%.

Luni dimineață, România producea un maxim de 8.500 MW, la un consum de 9.300 MW.

FOTO Prețul electricității a sărit de 600 lei/MWh. Greva de la CE Oltenia s-a extins. Negocieri la Ministerul Energiei

Protestele de la CE Oltenia au început vineri seara la mina Jilț Nord, minerii din schimbul III-lea refuzând să să muncească. Sâmbătă dimineața, protestul s-a extins și la Cariera Jilț Sud, fiind în total peste 700 de mineri în grevă spontană

Confruntată cu mari probleme financiare, CE Oltenia pare a fi principala victimă a OUG 114, prin care se impune o taxă de 2% pe cifra de afaceri a tuturor companiilor licențiate de ANRE și se revine la o politică de plafonare a prețului electricității, care ar urma să-i afecteze pe producătorii cu costuri ridicate de producție.

viewscnt
Afla mai multe despre
pret
energie
greva
ce oltenia
anton
anton