EXCLUSIV Basarabeanul care a depus ofertă de preluare a CET Galați promite centrală nouă de 860 MW și sute de milioane de euro, cu investitori americani și britanici

EXCLUSIV Basarabeanul care a depus ofertă de preluare a CET Galați promite centrală nouă de 860 MW și sute de milioane de euro, cu investitori americani și britanici

Sursă foto: http://cetgalati.ro/

scris 3 ian 2024

Entitatea juridică înregistrată în Bulgaria Optimus Rredac Group LTD, controlată și condusă de cetățeanul român Anatolie Vitușinscaia, originar din Republica Moldova, care a depus încă din noiembrie ofertă de preluare a CET Galați, completată ulterior, a transmis recent o nouă ofertă, în care precizează că are în vedere atât repornirea unității de producție de energie, cât și construirea uneia noi pe amplasament, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Cea mai recentă ofertă a Optimus Rredac Group LTD propune suma de 13,5 milioane euro plus TVA pentru cumpărarea activului funcțional CET Galați, fosta centrală pe gaze de 375 MW care cu ani în urmă alimenta atât sistemul centralizat de termoficare din municipiul dunărean, cât și combinatul siderurgic Sidex Galați, actualmente Liberty.

Urmărește-ne și pe Google News

Activul se află în proprietatea Electrocentrale Galați, producătorul falimentar de energie electrică, agent termic și abur industrial controlat indirect de Ministerul Energiei, prin Electrocentrale Grup.

DOCUMENT CONFIRMARE Guvernul îngheață încă 6 luni tarifele RCA, doar ușor ajustate. Situație de criză. Calcul special de despăgubire la accident CITEȘTE ȘI DOCUMENT CONFIRMARE Guvernul îngheață încă 6 luni tarifele RCA, doar ușor ajustate. Situație de criză. Calcul special de despăgubire la accident

Oferta Optimus Rredac Group LTD o depășește pe cea de 12,5 milioane euro plus TVA, formulată în vară de un vehicul investițional al antreprenorilor Savaș Günata și Huseyin Karali, fondatorii companiei de construcții Synergy Construct.

În plus, Optimus Rredac Group LTD a transmis în ofertă că intenționează atât să repornească CET Galați, cât și să construiască o centrală nouă, de 860 MW, alături de parteneri din SUA și Marea Britanie, printr-o investiție estimată la 800 milioane euro.

GALERIE FOTO Ministerul Economiei: Ferma Dacilor a încercat clasificarea unor spații categoria 3 stele, dar nu a întrunit condițiile necesare A funcționat fără clasificare, fiind sancționată CITEȘTE ȘI GALERIE FOTO Ministerul Economiei: Ferma Dacilor a încercat clasificarea unor spații categoria 3 stele, dar nu a întrunit condițiile necesare A funcționat fără clasificare, fiind sancționată

Firma din Bulgaria a menționat că vrea să se înscrie cu oferta sa la licitația de vânzare a activului funcțional CET Galați, intenționând să cumpere caietul de sarcini aferent acesteia. Activul a fost scos inițial la licitație în primăvara lui 2022, la prețul de pornire de aproape 23 milioane euro plus TVA, redus progresiv în timp, până la 12,5 milioane euro în prezent.

Deznodământul CET Galați depinde în cele din urmă de decizia producătorului de gaze controlat de stat Romgaz, care deține peste 87% din masa credală a Electrocentrale Galați.

VIDEO Primul camion de asfalt pe lotul 3 al Autostrăzii Bucureștiului. Amenințări însă cu rezilierea CITEȘTE ȘI VIDEO Primul camion de asfalt pe lotul 3 al Autostrăzii Bucureștiului. Amenințări însă cu rezilierea

Optimus Rredac Group LTD a fost înființată în august 2021 și își are sediul social la Ruse, aproape de granița cu România. Asociat și administrator unic este cetățeanul român Anatolie Vitușinscaia, originar din Republica Moldova. Anterior, în 2018, acesta a înființat în România societatea Optimus-Rredac SRL, cu CAEN principal ″Producția de energie electrică″, dar fără niciun fel de activitate până în prezent, conform termene.ro.

Optimus-Rredac SRL a făcut în 2020 demersuri preliminare în vederea preluării CET Arad, în consorțiu cu o societate din Statele Unite, Recovered Energy Group, iar în 2021 s-a interesat de cumpărarea termocentralei de la Mintia.

Ambele inițiative au rămas fără rezultat, centrala arădeană fiind achiziționată în cele din urmă de elvețienii de la AOT Energy, iar Mintia – de o firmă a antreprenorului iordanian Ahmad Ismail Saleh.

Cele mai ciudate măsuri de combatere a turismului excesiv. Fără prosop, fără muzică, fără lenjerie... CITEȘTE ȘI Cele mai ciudate măsuri de combatere a turismului excesiv. Fără prosop, fără muzică, fără lenjerie...

Datele publice disponibile indică faptul că firma din Bulgaria, Optimus Rredac Group LTD, are legături cu una din Turcia, Optimus Global, ambele activând în domeniul comerțului internațional cu produse din lemn. Firma bulgară apare și ca distribuitor în România și Germania al mărfurilor producătorului și exportatorului rus de lemn și produse din lemn Mosanka LLC din Krasnodar, de pe malul Mării Azov.

Tot din date publice rezultă că din grup face parte și un alt trader turc de mărfuri, Optimus Energy, cu birouri și în Bulgaria, Germania, Marea Britanie, România și Rusia. 

viewscnt
Afla mai multe despre
electrocentrale galați
cet galați
preluare cet galați
oferte cumpărare cet galați
salvare cet galați