DOCUMENT Statul ține blocată de peste un an înființarea de noi rețele de distribuție a gazelor, în timp ce deplânge situația românilor care se încălzesc cu lemne

DOCUMENT Statul ține blocată de peste un an înființarea de noi rețele de distribuție a gazelor, în timp ce deplânge situația românilor care se încălzesc cu lemne
scris 5 apr 2018

Localitățile unde se dorește introducerea alimentării cu gaze naturale a locuințelor și instituțiilor și care au și elaborat documentațiile necesare impuse de lege în acest scop sunt nevoite să mai aștepte întrucât Ministerul Energiei susține că, deocamdată, nu poate organiza noi licitații de concesionare a serviciului public de distribuție a gazelor, fiind necesară mai întâi modificarea mai multor acte normative, în vederea respectării normelor UE în domeniu.

În această situație sunt, de exemplu, orașul Târgu Bujor din județul Galați, localitățile Limanu, 2 Mai și Vama Veche din județul Constanța, de pe litoralul Mării Negre, comunele Budești, Gușoieni și Șușani din județul Vâlcea sau Răchiți și Cișmea din județul Botoșani.

Urmărește-ne și pe Google News

Astfel, primăria Limanu a transmis în noiembrie anul trecut Ministerului Energiei o adresă prin care îi solicita demararea procedurilor de organizare a licitației publice de concesionare a serviciului de distribuție a gazelor, arătând că a trimis toate documentele necesare conform legii, inclusiv decizia privind avizarea studiului de fezabilitate. 

Directorul Teamnet International și administratorul Asesoft International, scoși de sub control judiciar în dosarul în care sunt cercetați alături de Sebastian Ghiță CITEȘTE ȘI Directorul Teamnet International și administratorul Asesoft International, scoși de sub control judiciar în dosarul în care sunt cercetați alături de Sebastian Ghiță

În replică, însă, Ministerul Energiei le-a transmis celor de la Limanu în februarie 2018 că, deocamdată, nu poate organiza licitația de concesionare, potrivit unui document al ministerului. De ce? Pentru că în 2016 a intrat în vigoare o nouă lege privind concesiunile de lucrări și servicii, adoptată în scopul transpunerii unei Directive europene în domeniu, fapt care a condus la suspendarea organizării de noi licitații de concesionare a serviciului de distribuție a gazelor în localitățile doritoare. Normele de aplicare a noii legi au fost publicate în Monitorul Oficial în noiembrie 2016.

Probabil că vestea cea mai proastă pentru localitățile care vor să se racordeze la gaze e că studiile de fezabilitate deja întocmite vor trebui completate, dacă nu cumva refăcute complet. 

"Noua legislație prevede cerințe obligatorii pentru organizarea de noi licitații în domeniul concesiunilor de lucrări și servicii, cerințe care nu pot fi îndeplinite deîndată de Ministerul Energiei, informațiile regăsite în cadrul studiilor de fezabilitate întocmite de beneficiari și avizate de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) fiind insuficiente. În scopul compatibilizării specificităților concesionării serviciului de distribuție a gazelor naturale cu legislația aferentă domeniului concesiunii de lucrări și servicii, Ministerul Energiei a inițiat demersurile necesare pentru revizuirea în consecință a actelor normative care au incidență asupra acestor domenii. Având în vedere cele menționate mai sus, informăm asupra faptului că Direcția Generală Țiței și Gaze Naturale (din Ministerul Energiei – n.r.) face tot posibilul ca această problematică să fie soluționtă cu celeritate", se arată în răspunsul Ministerului Energiei către primăria Limanu.

DOCUMENT Statul ține blocată de peste un an înființarea de noi rețele de distribuție a gazelor, în timp ce deplânge situația românilor care se încălzesc cu lemne
DOCUMENT Statul ține blocată de peste un an înființarea de noi rețele de distribuție a gazelor, în timp ce deplânge situația românilor care se încălzesc cu lemne
Prima lege din lume împotriva știrilor false, votată în Malaezia CITEȘTE ȘI Prima lege din lume împotriva știrilor false, votată în Malaezia

Potrivit datelor INS, anul trecut s-au distribuit gaze naturale într-un număr de 913 localități din România, din care 245 erau municipii și orașele, iar în urma recensământului populației din 2011 a reieșit că mai puțin de jumătate din totalul locuințelor din România beneficiază de încălzire prin sistem centralizat sau prin centrală termică individuală, restul încălzindu-se cu lemne.

Programul de guvernare al Executivului Dăncilă prevede elaborarea unui "Plan național de dezvoltare a rețelelor de distribuție gaze naturale, în vederea alimentării populației aflate în comunități ce nu sunt conectate la aceste rețele, precum și a agenților economici aflați în aceeași situație și care utilizează această resursă în procesul de producție de bunuri". Recent, Comunitatea Forestierilor a transmis, printr-un comunicat de presă, că, în opinia sa, "prin realizarea proiectului BRUA - conductă ce va lega exploatările României de zăcăminte de gaz din Marea Neagră cu Ungaria - această resursă a României va fi exportată în detrimentul populației României, care va rămâne captivă și fără alternative la încălzirea cu lemne".

Pe circuitul parlamentar se află tot de anul trecut un proiect de lege de aprobare a OUG nr. 64/2016 emisă de Guvernul Cioloș, pentru modificarea Legii energiei, care prevede, printre altele, că primăriile vor fi cele care vor organiza licitațiile de atribuire a contractelor de concesiune a serviciului de distribuție a gazelor, activitate realizată în prezent de către Ministerul Energiei.

"(...) în considerarea faptului că autoritățile administrației publice locale au dreptul și capacitatea efectivă de a soluționa și gestiona, în numele și în interesul colectivităților locale pe care le reprezintă, „treburile publice”, în condițiile legii, este firesc ca acestea să dețină calitatea de autoritate contractantă în încheierea contractelor de concesiune a serviciului public de distribuție a gazelor naturale. Dispozițiile în cauză conduc la debirocratizarea și simplificarea procedurilor de atribuire prin concesiune a serviciului de distribuție a gazelor naturale", este justificarea măsurii care ar transfera atribuția de concesionare a a acestui serviciu de la minister la primării. Proiectul este însă blocat de anul trecut la Comisia de Industrii și Servicii a Camerei Deputaților, care trebuie să elaboreze un nou raport la aceasta.

EXCLUSIV Banca Transilvania a semnat actele finale pentru cumpărarea Bancpost și începe integrarea acesteia în structura sa CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Banca Transilvania a semnat actele finale pentru cumpărarea Bancpost și începe integrarea acesteia în structura sa

Mai mult, o serie de parlamentari PSD au inițiat anul acesta un proiect de lege care prevede că Transgaz, operatorul sistemului național de transport al gazelor naturale, precum și operatorii sistemelor locale de distribuție vor fi obligați să racordeze la sistemele respective toate persoaneje juridice și fizice care solicită acest lucru și să finanțeze din venituri proprii toate lucrările necesare în acest scop, în caz contrar riscând amenzi de până la 5% din cifra de afaceri și ulterior excluderea de la procedurile de atribuire de noi licențe în domeniu.

În prezent, legislația în vigoare prevede că "Operatorul de distribuție sau operatorul de transport și de sistem nu poate refuza racordarea la sistem și este obligat să finanțeze lucrările dacă realizarea obiectivelor/conductelor necesare racordării este economic justificată". Inițiatorii proiectului vor să elimine condiția justificării economice a investiției și să îi oblige pe operatori să suporte costurile lucrărilor necesare racordării de clienți noi în orice situație.

Trebuie reținut că, potrivit reglementărilor actuale, atât în cazul operatorilor de transport al gazelor, cât și al celor de distribuție, orice extindere a sistemelor de conducte trebuie recuperată din încasări. În condițiile în care volumele de gaze transportate sau distribuite cresc, amortizarea investițiilor se poate face fără majorarea tarifelor reglementate aprobate de ANRE, doar din sumele suplimentare rezultate din aplicarea acelorași tarife la cantități mai mari. În caz contrar, însă, este nevoie de majorarea tarifelor pentru toți consumatorii.

De asemenea, forma în vigoare a legii prevede că, în cazul în care realizarea de obiective și conducte noi la sistemele de transport și distribuție, altele decât cele necesare racordării la sisteme a unor noi consumatori, nu este economic justificată pentru operatorul de distribuție sau operatorul de transport și de sistem, solicitanții pot participa în cotă-parte la finanțarea obiectivelor/conductelor, care ulterior sunt preluate în folosință de către operatori pe bază de contract, iar solicitanții inițiali au dreptul să-și recupereze investițiile de la următorii solicitanți racordați, în condiții stabilite prin regulament al ANRE. Proiectul PSD vrea abrogarea acestor prevederi.

viewscnt
Afla mai multe despre
retea distributie gaze naturale
concesiune serviciu public distributie gaze naturale
operator distributie gaze naturale
incalzire lemne
incalzire gaze
racordare retea gaze
pret gaze
ministerul energiei
primarii
limanu
2 mai
vama veche