Consiliul Concurenței: Autorizarea regenerabilelor merge foarte greu. Ce recomandă instituțiilor implicate

Consiliul Concurenței: Autorizarea regenerabilelor merge foarte greu. Ce recomandă instituțiilor implicate
scris 19 iul 2023

Procesul de obținere a tuturor autorizațiilor necesare punerii în funcțiune de noi capacități de producție de energie din surse regenerabile este anevoios și durează mult, deși s-au făcut unii pași pentru simplificarea procedurilor, ceea ce descurajează potențialii investitori, a transmis Consiliul Concurenței, în urma unui studiu pe această temă.

″Un prim aspect care contribuie la îngreunarea procesului de autorizare se referă la interpretarea neunitară a prevederilor legale la nivelul Unităților Administrativ Teritoriale (UAT), ceea ce conduce la aplicarea unui tratament diferențiat din punctul de vedere al condițiilor pe care companiile trebuie să le îndeplinească în vederea obținerii autorizației de construire, în funcție de localitatea pe raza căreia se află terenul pe care urmează a se construi capacitatea de producere a energiei regenerabile″, spune Consiliul.

Urmărește-ne și pe Google News
Premierul ungar Viktor Orban, prânz cu premierul Marcel Ciolacu la București CITEȘTE ȘI Premierul ungar Viktor Orban, prânz cu premierul Marcel Ciolacu la București
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

Ca urmare, Consiliul Concurenței recomandă Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MLDPA) adoptarea, în cadrul legislației secundare, a prevederilor din Anexa nr .6 - Avize necesare la autorizarea construcțiilor noi la Proiectul de Cod (varianta inițială), în vederea asigurării unei interpretări unitare la nivelul UAT-urilor, din perspectiva cerințelor referitoare la documentele necesare fiecărei companii în vederea obținerii autorizației de construire.

Pentru a putea construi capacități de producere a energiei regenerabile, investitorii trebuie să scoată terenul din circuitul agricol, procedură care implică interacțiunea cu mai multe autorități/instituții publice din subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), ceea ce conduce la o procedură complexă, de durată, care contribuie la îngreunarea accesului pe piață.

CONFIRMARE Fondul Proprietatea vinde întreg pachetul deținut la Hidroelectrica. Opțiunea de supra-alocare a fost exercitată de Citigroup, care, însă, cu Erste, nu a activat programul de stabilizare CITEȘTE ȘI CONFIRMARE Fondul Proprietatea vinde întreg pachetul deținut la Hidroelectrica. Opțiunea de supra-alocare a fost exercitată de Citigroup, care, însă, cu Erste, nu a activat programul de stabilizare

În același timp, Legea Fondului Funciar (nr. 18/1991), permite construirea de capacități de producere a energiei din surse regenerabile, în extravilan, în limita la 50 ha pentru terenurile agricole de clasa a III-a, a IV-a și a V-a de calitate, ceea ce împiedică dezvoltarea proiectelor mari.

″Astfel, autoritatea de concurență recomandă Ministerului Agriculturii să identifice soluții care să faciliteze procedura de scoatere a terenului extravilan din circuitul agricol, astfel încât solicitantul să interacționeze doar cu Direcția Agricolă Județeană, prin depunerea unei singure documentații, și, totodată, să inițieze demersurile necesare pentru a permite construirea parcurilor fotovoltaice și eoliene pe terenurile agricole, situate în extravilan, având clasa III, IV și V de calitate (terenuri mai puțin fertile), indiferent de suprafață. De asemenea, autoritatea recomandă MADR inițierea demersurilor necesare în vederea permiterii construirii parcurilor eoliene pe terenurile agricole, situate în extravilan, având clasa I 2 și II de calitate (cele mai fertile), cu asigurarea scopului urmărit din perspectiva producției agricole prin utilizarea în sistem dual a acestor terenuri″, se mai arată în comunicatul Consiliului Concurenței.

Cel mai puternic pașaport în acest an este cel din Singapore, care l-a detronat după 5 ani pe cel japonez. Ce loc ocupă în clasament pașaportul românesc CITEȘTE ȘI Cel mai puternic pașaport în acest an este cel din Singapore, care l-a detronat după 5 ani pe cel japonez. Ce loc ocupă în clasament pașaportul românesc

Instituția adaugă că, pe parcursul derulării studiului, legislația incidentă a suferit unele modificări de natură să conducă la o simplificare și fluidizare a procesului de autorizare a operatorilor economici care investesc în capacități de producere a energiei din surse regenerabile, în sensul că s-a eliminat atât obligativitatea introducerii terenului în intravilan, cât și obligativitatea modificării Planului Urbanistic Zonal. De asemenea, procesul se va simplifica odată cu intrarea în vigoare a Codului amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor și punerea în aplicare a Ordonanței de Urgență privind licența industrială unică, promovată de Consiliul Concurenței și Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, și care are ca obiectiv debirocratizarea mediului de afaceri.

″Astfel, operatorii economici care investesc în capacități de producere a energiei regenerabile vor putea aplica pentru obținerea licenței industriale unice, astfel încât toate licențele, autorizațiile, acordurile, avizele sau permisele necesare desfășurării activității vor fi obținute în cadrul unei singure proceduri, realizată prin mijloace electronice, prin intermediul Punctului de contact unic electronic pentru licența industrială (autorizația de construire va fi inclusă în licența unică industrială începând cu data de 1 ianuarie 2025)″, precizează Consiliul.

Om de afaceri maghiar și-a deschis un aeroport în Ținutul Secuiesc CITEȘTE ȘI Om de afaceri maghiar și-a deschis un aeroport în Ținutul Secuiesc

Consiliul Concurenței mai spune că a colaborat cu reprezentanții MDLPA și MADR în vederea identificării unor soluții de eficientizare a procesului de autorizare a lucrărilor de construcții, pe parcursul derulării studiului.

″În perioada următoare, autoritatea de concurență va finaliza un alt studiu ce vizează posibila restricționare a accesului pe piață al producătorilor de energie din surse regenerabile în cadrul procesului de obținere a avizului tehnic de racordare (ATR) de la operatorul de transport/distribuție a energiei electrice″, conchide instituția.

viewscnt
Afla mai multe despre
autorizare proiecte producție energie regenerabilă
birocrație regenerabile
avize autorizații parcuri fotovoltaice
avize autorizații parcuri eoliene
consiliul concurenței energie regenerabilă