La Via Antonio Salieri 22 în Vallese di Oppeano (Verona), producția continuă la capacitate maximă. În Via Antonio Salieri 36, două depozite mai departe, activitatea este oprită. La numărul 22, lucrează 260 de persoane, potrivit informațiilor de pe site-ul companiei. La numărul 36, 150 de oameni sunt concediați, scrie Corriere della Sera într-o analiză ce reflectă extinderea războiului dintre Ucraina și Rusia, în Europa de Vest.
Atât la fabrica de la numărul 22, cât și la cea de la numărul 36 se fabrică același produs: tablă și alte formate din oțel. Dar există o diferență și mai profundă între cele două fabrici decât faptul că una este închisă și cealaltă deschisă, scrie G4Media.ro.
11 septembrie - Maratonul Impactul fiscalitații în economie. Parteneri: ARB, CEC Bank, CITR
24 septembrie - Eveniment News.ro – ROINVEST - Ediția a V-a. Parteneri: ARB, CEC Bank, ROCA, TeraPlast
30 septembrie - Eveniment Profit.ro e-commerce – Provocările creșterii pe o piață cu concurență tot mai dură - Ediția a V-a. Parteneri: CEC Bank, ContentSpeed
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum - Ediția a VIII-al Parteneri: Raiffeisen Bank
5 noiembrie - Gala Profit – Povești cu Profit... Made in Romania. Parteneri: ARB, Garanti BBVA, Raiffeisen Bank, Philip Morris Romania
Pentru că cea închisă este deținută de Metinvest, grupul ucrainean care deține Azovstal din Mariupol și alte uzine devastate sau smulse odată cu invazia Rusiei. Pe de altă parte, oțelăria prosperă și funcțională este deținută de Nlmk, unul dintre cei patru campioni naționali ruși ai metalelor care stau la baza aparatului militar-industrial al lui Vladimir Putin.
Astfel, consecințele agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei ajung în inima unui district industrial din nord-est. Nu este, pentru moment, o poveste cu final fericit, ci o demonstrație a cinismului profund care se ascunde uneori în spatele pozițiilor oficiale din Europa. Sau, cel puțin, a modului în care puterea de lobby a grupurilor de presiune organizate este uneori mai puternică decât linia politică oficială a guvernelor europene.
Nlmk este deținută de Vladimir Lisin, unul dintre cei mai bogați trei oameni din Rusia, cu o avere estimată de Forbes la 26,6 miliarde de dolari: un magnat al logisticii, dar și al oțelului, nu tocmai un dușman al regimului. Dimpotrivă, o figură strategică în economia de război organizată de Vladimir Putin în ultimii doi ani și jumătate.
Este adevărat că produsele sale veroneze servesc piața europeană, nu patria. Dar fără cooperarea unor companii precum Nlmk, Rusia nu ar putea produce în ritmul actual rachetele, gloanțele și vehiculele blindate care devastează Ucraina, notează jurnaliștii italieni.
Războiul în sine este principala explicație pentru care oțelăriile rusești din Verona funcționează, iar cele ucrainene nu. Desigur, contează și condițiile dificile din industria prelucrătoare italiană: cel mai ridicat preț al electricității din Europa contribuie la faptul că producția industrială a scăzut de șaisprezece luni și, în prezent, multe dintre turnătoriile din țară recurg la concedieri.
Dar Nlmk se bucură de condiții speciale. Nu numai că Europa nu a pus niciodată Lisin sub sancțiuni. Chiar și sancțiunile asupra oțelului rusesc semifabricat, din care se fabrică tablă la Verona, au fost mai întâi decise (în 2022, în vigoare din septembrie anul acesta) și apoi eliminate în tăcere la Bruxelles: în decembrie anul trecut, ieșirea oțelului rusesc de pe piață a fost amânată cu încă patru ani. Acesta a fost un pas decisiv, deși ținut în umbră în comunicările oficiale.
În cel de-al optulea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, în octombrie 2022, s-a decis ca UE să se închidă treptat la tablele produse în Rusia până când accesul va fi complet interzis după septembrie 2024 (tablele sunt blocuri de oțel semifabricat din care oțelăriile obțin materialul în structurile dorite). Dar această decizie a fost, într-o manieră oarecum carbonară, inversată.
În cel de-al doisprezecelea pachet de sancțiuni, în decembrie 2023, unanimitatea guvernelor UE a ridicat efectiv sancțiunile asupra plăcilor rusești, amânându-le: acum ieșirea lor de pe piața europeană este stabilită pentru patru ani, nu două luni.
Și cum oțelul rusesc costă cu 12% mai puțin decât oțelul internațional, în Via Salieri din Vallese di Oppeano Nlmk are un avantaj competitiv, iar Metinvest – care evident nu folosește oțel rusesc – are probleme. Așadar, oțelăria italiană a stăpânului militar-industrial al lui Putin funcționează perfect. Iar cea a țării atacate, care lucrează pe materii prime cu costuri internaționale și nu pe cele rusești, mai avantajoase, este nevoită să concedieze personal.
În provincia Verona, la două hale distanță una de celălaltă.
