Cererea de gaze și electricitate și-a revenit în 2024, după 2 ani de declin accentuat

Cererea de gaze și electricitate și-a revenit în 2024, după 2 ani de declin accentuat
scris 30 apr 2024

Cererea de produse energetice, carburanți, gaze și energie electricitate, și-a revenit în primul trimestru al acestui an, după scăderi considerabile înregistrate în anii precedenți, potrivit datelor publicate de cea mai importantă companie de petrol și gaze din România, OMV Petrom.

Astfel, cererea internă de gaze a avansat cu 6% comparativ cu cea din primul trimestru al anului trecut, un procent identic de creștere fiind înregistrat și pe piața carburanților.

Urmărește-ne și pe Google News
Economia germană - cele mai slabe performanțe, 2024 se anunță tot un an dificil pentru cea mai mare economie a Europei: Avem nevoie de o relansare CITEȘTE ȘI Economia germană - cele mai slabe performanțe, 2024 se anunță tot un an dificil pentru cea mai mare economie a Europei: Avem nevoie de o relansare

Cererea internă de energie electrică s-a apreciat la rândul său cu 2% în primul trimestru al acestui an, după ce în 2023 înregistrase un declin de 5%, iar în 2022 unul de 8%.

Majorarea cererii de gaze, de 6%, din primele 3 luni ale anului survine unei reduceri de 7% în 2023 și uneia de 16% în 2022.

Chiar dacă pe piața carburanților nu fusese înregistrat un declin în anii anteriori, ritmul de creștere a cererii din primul trimestru al acestui an, de 6%, este triplu față de cel din 2022 (2%) și cu 50% peste cel de anul trecut (4%).

ASTĂZI Guvernul plătește datorii de 13 miliarde de lei și încheie o lună cu plăți record la serviciul datoriei statului CITEȘTE ȘI ASTĂZI Guvernul plătește datorii de 13 miliarde de lei și încheie o lună cu plăți record la serviciul datoriei statului

Datele publicate de OMV Petrom sunt estimări ale companiei, iar în cazul carburanților, se referă doar la cererea de retail de benzină și motorină.

În cazul energiei electrice, compania a procesat cifrele luând în calcul raportările în timp real ale operatorului de transport și sistem, Transelectrica.

Pe întreg anul curent, OMV Petrom preconizează că cererea de produse petroliere în comerțul cu amănuntul, de gaze naturale și de electricitate se va situa „ușor peste nivelul din 2023”.

Consumul global de vin cade la un minim istoric CITEȘTE ȘI Consumul global de vin cade la un minim istoric

Așa se face că OMV Petrom estimează că vânzările totale de produse rafinate vor fi în creștere fata de 2023 (2023: 5,5 milioane tone), la fel ca vânzările cu amănuntul de carburanți și cele de electricitate.

În ceea ce gazele naturale, în pofida creșterii cererii, compania se așteaptă la „vânzări totale de gaze naturale mai mici fata de 2023 (2023: 47 TWh), în principal din cauza surselor de aprovizionare reduse”.

Totodată,compania preconizează că prețul mediu al țițeiului Brent va fi în jur de 85 dolari pe baril, în creștere cu 5 dolari/baril față de estimare anterioară de 80 dolari/baril. În 2023, prețul mediu al țițeiului Brent a fost de 82,6 dolari/baril.

Marja de rafinare este estimată la 10 dolari/baril, cu 4 dolari/baril sub cea din 2023, de 14 dolari/baril.

viewscnt
Afla mai multe despre
cerere
gaze
electricitate
carburanti
titei
brent
benzina
motorina
omv petrom