Bloomberg: OMV intră în exploatarea petrolului offshore din Golful Persic. Austriecii vor semna un acord cu Abu Dhabi National Oil Co

Bloomberg: OMV intră în exploatarea petrolului offshore din Golful Persic. Austriecii vor semna un acord cu Abu Dhabi National Oil Co
scris 4 apr 2018

OMV, principalul acționar al celei mai importante companii petroliere din România, OMV Petrom, și Abu Dhabi National Oil Co (ADNOC) vor semna un acord de parteneriat la sfârșitul acestei luni de exploatare a petrolului din zăcămintele offshore din Golful Persic, susține Bloomberg, citând surse apropiate negocierilor.

Potrivit agenției americane, acordul va fi semnat la Abu Dhabi la finalul mai multor luni de negocieri intense. Sursele Bloomberg au insistat să nu fie citate direct deoarece discuțiile au fost confidențiale. Atât oficialii biroului de presă ADNOC, cât și omologii lor de la Viena, au refuzat să facă orice comentariu pe această temă.

Urmărește-ne și pe Google News

ADNOC deține monopolul de facto al producției de petrol în Emiratele Arabe Unite și, în ultima perioadă, se află în negocieri cu mai mulți investitori străini pentru a avea acces la tehnologie, a-și asigura finanțarea, dar și piețe de desfacere a țițeiului.

Subiectul acordului va fi, potrivit Bloomberg, o participație de 20% din zăcămintele Umm Lulu și Sateh Al Razboot.

În luna februarie, spaniolii de la Cia Espanola de Petroleos SA au convenit să plătească 1,5 miliarde de dolari pentru un pachet de 20% din drepturile de dezvoltare pentru aceleași zăcăminte.

De la numirea lui Rainer Seele ca CEO, OMV și-a intensificat cooperarea cu Gazprom, însă în ultimul timp a început să caute oportunități și în afara Rusiei pentru a-și "echilibra portofoliul", după cum a declarat chiar Seele într-un interviu acordat Bloomberg la începutul acestui an.

Acesta recunoaștea, într-o discuție avută în martie cu investitorii, că o parte din bugetul de 10 miliarde de euro dedicat fuziunilor și achizițiilor ar putea include și o serie de investiții în Emiratele Arabe Unite.

viewscnt
Afla mai multe despre
omv
emirate
adnoc
zacaminte
offshore