Guvernul austriac a anunțat sâmbătă că va elibera o parte din rezervele sale strategice de benzină și motorină pentru a preveni o penurie de carburanți, după ce vineri rafinăria OMV de la Schwechat, de lângă Viena, a fost afectată ca urmare a unui „incident mecanic”. Incidentul a afectat principala unitate de distilare a țițeiului și a rănit ușor două persoane, a precizat OMV, principalul acționar al celei mai importante companii de petrol și gaze din România, OMV Petrom.
"Din acest motiv, punerea în funcțiune a rafinăriei va fi parțial amânată. O revizuire a pagubelor și a duratei opririi este încă în curs de desfășurare", susține OMV.
Pentru a compensa deficitul de producție, guvernul a eliberat din rezerva strategică 112.000 de tone de motorină și 56.000 de tone de benzină, cantități care ar acoperi deficitul de producție ale rafinăriei timp de 14 zile.

Rezerva de produse petroliere petrol a Austriei este suficientă pentru a acoperi consumul de petrol al țării timp de 90 de zile.
„Acționăm rapid și eliberăm o parte din rezerve, astfel încât să nu apară blocaje. În ciuda acestui incident, securitatea aprovizionării cu combustibil este asigurată, așa că nimeni nu trebuie să-și facă griji. Există încă suficiente rezerve disponibile dacă este nevoie”, a declarat cancelarul austriac Karl Nehammer într-un comunicat, citat de Reuters.
Oficiali din Ungaria, unde OMV are aproape 200 de stații, au declarat că producția internă și rezervele pe care le deține Budapesta sunt suficiente pentru a satisface cererea, infirmând o știre din presa locală conform căruia incidentul ar putea duce la penurie de combustibili și la închiderea stațiilor maghiare ale OMV.
OMV a infirmat, la rândul său știrea, susținând că piața maghiară este „esențială” grupul austriac și că nu intenționează să închidă nicio stație.