Hidrocentrala Stejaru, cunoscută și sub numele de hidrocentrala Dimitrie Leonida, intră în probe de producție după retehnologizare, a anunțat operatorul Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din România, controlat de statul român prin Ministerul Energiei.
″Hidroagregatul nr. 5 (HA5), cu o capacitate de 54,126 MW, a fost sincronizat cu succes cu sistemul energetic național, după finalizarea lucrărilor de retehnologizare și primirea notificării de punere sub tensiune de la Delgaz Grid″, a transmis compania.
Proiectul de retehnologizare a HA5 a fost inițiat în cadrul unui contract încheiat între Hidroelectrica și asocierea Romelectro – Litostroj Power Doo. Ulterior, lucrările de retehnologizare au fost continuate de către filiala Hidroserv, în urma rezilierii contractului inițial.
Valoarea lucrărilor rămase de executat, realizate de Hidroserv, este de aproximativ 19 milioane de lei, precizează Hidroelectrica.
În vederea punerii în funcțiune, echipa de proiect și contractorii coordonează și realizează testele contractuale obligatorii, iar după parcurgerea cu succes a acestor teste, hidroagregatul va fi recepționat și pus în funcțiune, conform programului stabilit de Hidroelectrica.
Cu o capacitate instalată de 210 MW, hidrocentrala Stejaru este supusă unui amplu proces de modernizare, care include înlocuirea echipamentelor vechi și implementarea unor tehnologii de ultimă generație.
CITEȘTE ȘI Fostul CEO al Credit Suisse își acuză menajera româncă de șantaj″Modernizarea hidrocentralei Stejaru este esențială pentru creșterea eficienței și asigurarea continuității producției de energie curată. Ne concentrăm pe core-business, iar retehnologizarea și punerea în funcțiune a hidroagregatului nr. 5 reprezintă un pas important în procesul de securizare a asset-urilor deja existente ale Hidroelectrica. Vrem să ne asigurăm că toate etapele sunt derulate conform planului și că utilizăm cele mai bune practici și tehnologii disponibile. Este extrem de important să menținem un standard ridicat de performanță și să contribuim activ la securitatea energetică a României″, a declarat CEO-ul Hidroelectrica, Karoly Borbely.
Hidrocentrala Stejaru, situată pe râul Bistrița, la aproximativ 15 km de barajul Izvoru Muntelui, este cea mai mare hidrocentrală din România și un punct de referință în hidroenergetica românească. Proiectul său a început și a fost finalizat în anii 1950, iar centrala a fost pusă în funcțiune în 1960.
Barajul Izvoru Muntelui, asociat hidrocentralei, este un baraj de beton cu o înălțime de 127 metri și o lungime de 435 metri. Lacul de acumulare format, cunoscut și sub denumirea de Lacul Bicaz, are un volum de 1.230 milioane de metri cubi și o suprafață de 32,6 km², fiind cel mai mare lac artificial din România.