Proiectul noii unități de producție de energie electrică pe gaze naturale, pe care cumpărătorul activelor fostei termocentrale Mintia, Mass Global Energy Rom a antreprenorului iordanian Ahmad Ismail Saleh, s-a angajat să o ridice pe amplasament a primit acord de mediu.
Acordul a fost emis pentru construirea noii centrale electrice pe gaz de la Mintia, din județ.
Centrala este considerată cel mai mare obiectiv industrial din România, având în vedere investiția estimată la 1,4 miliarde de euro, care ar urma să fie realizată până în anul 2026.
″Noua centrală va produce energie electrică în condiții mai prietenoase cu mediul, datorită emisiilor foarte scăzute de pulberi PM 10 și PM 2,5, cu impact minim asupra mediului. Mai mult decât atât, oxizii de sulf care se găseau în trecut printre emisiile centralei, nu mai există în noul proiect, după cum arată documentele care au stat la baza acordului. După spusele colegilor de la APM Hunedoara, care au gestionat tot acest demers din punct de vedere al protecției mediului, prima turbină va ajunge în centrală până la finalul lunii mai”, a anunțat președintele Agenției Naționale pentru Protecția Mediului (ANPM), Laurențiu Alexandru Păștinaru.
″Să sperăm că va face mult bine zonei, în primul rând pentru că se schimbă combustibilul. Nu va mai arde cărbune, ci gaz metan, iar impactul asupra schimbărilor climatice va exista și în acest caz, pentru că gazul metan tot carbon este, dar vor fi eliminate celelalte noxe care provocau probleme: praful și oxizii de sulf. Din punct de vedere al muncii de autorizare, pe lângă aplicarea legislației de evaluare a impactului asupra mediului, asupra biodiversității sau sănătății populației, am fost nevoiți să ne consultăm și cu Ungaria și Serbia, ambele exprimându-și susținerea pentru proiect″, a spus directorul executiv al APM Hunedoara, Georgeta Barabaș.
Contractul de inginerie, construcție și punere în funcțiune a noii centrale a fost încheiat în urmă cu circa un an de către dezvoltatorul Mass Global Energy Rom cu unul dintre cele mai mari și mai vechi conglomerate de construcții din Grecia, Avax Group. Înțelegerea prevede un buget total de 673,5 milioane euro.