Raportul de impact asupra mediului al proiectului de exploatare offshore de gaze naturale Neptun Deep, cel mai mare din Marea Neagră românească, dezvoltat de OMV Petrom și Romgaz, a fost refăcut la solicitarea autorităților din Bulgaria, care își exprimaseră oficial îngrijorări cu privire la riscul de poluare a apelor lor teritoriale, precum și a litoralului bulgăresc, după cum a relatat Profit.ro.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
Legislația românească, care o transpune pe cea europeană, precum și Convenția ONU de la Espoo din 1991 privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontalier, stipulează că, în situația în care un proiect care urmează să fie realizat pe teritoriul României poate să aibă un efect semnificativ asupra mediului altui stat membru UE, autoritatea publică centrală pentru protecția mediului din România inițiază consultări cu cea din statul respectiv cu privire la efectele potențiale transfrontaliere ale proiectului și la măsurile avute în vedere pentru a reduce sau a elimina astfel de efecte.
Potrivit corespondenței dintre ministerele Mediului de la București și Sofia, analizată de Profit.ro, bulgarii nu sunt 100% mulțumiți nici de varianta revizuită a raportului. Ei afirmă, într-o scrisoare datată 15 aprilie, că, deși simulările suplimentare efectuate arată că ″probabilitatea survenirii unor impacturi chimice asupra apelor bulgărești este redusă″, totuși ″rezultatele nu neagă posibilitatea ca o (eventuală, teoretică – n.r.) contaminare cu petrol să se răspândească și să degradeze temporar calitatea apelor de scăldat de-a lungul coastei Bulgariei, în cazul unei urgențe sau al unui dezastru la partea de foraj (offshore) a proiectului Neptun Deep″.
Statul bulgar a transmis celui român, pe de altă parte, că acceptă ultima variantă a raportului de impact asupra mediului, cu condiția ca autoritățile de resort din România să includă anumite obligații în acordul de mediu care trebuie emis pentru ca proiectul Neptun Deep să meargă mai departe.
Astfel, bulgarii vor să li se pună la dispoziție, înainte de implementarea investiției, planurile de acțiune la urgențe și dezastre ale tuturor contractorilor care vor lucra la componenta offshore a Neptun Deep și care vor transporta și utiliza, în cadrul lucrărilor, substanțe reactive, soluții chimice pentru foraj și carburanți maritimi.
În plus, partea bulgară vrea ca acordul de mediu să includă o procedură obligatorie prin care să fie informată, de către România, cu privire la rezultatele tuturor monitorizărilor planificate periodice asupra calității apelor din zona platformelor offshore Neptun Deep, atât în perioada de foraj și construcție, cât și în cea de operare.
CITEȘTE ȘI FOTO ANUNȚ Pas important pentru un nou drum de mare viteză în TransilvaniaDe asemenea, Bulgaria cere să fie informată prompt cu privire la apariția în zonă a oricărui incident cu potențialul de a contamina apele maritime.
Ministerul bulgar al Mediului a mai informat instituția omoloagă din România că organizează peste circa 2 săptămâni, pe 15 mai, o dezbatere publică în Bulgaria asupra proiectului Neptun Deep și a raportului de impact transfrontalier asupra mediului al acestuia. Evenimentul va avea loc de la ora 10 dimineața în sala de dezbateri a municipalității orașului Kavarna de pe litoralul bulgăresc al Mării Negre, situat la nord-est de Balcic.
Sala de dezbateri a municipalității din Kavarna. Sursă foto: https://rns.bg/
Potrivit legislației bulgărești, dezbaterea va trebui condusă de către un reprezentant al consorțiului de concesionari OMV Petrom-Romgaz. Prezentarea rezultatelor evaluării impactului asupra mediului va trebui făcută de către reprezentanți ai echipei de experți independenți care a întocmit raportul.
Concesionarii estimează că producția de gaze din Neptun Deep va începe în 2027.
De asemenea, OMV Petrom va rămâne, cel puțin într-o primă etapă, concesionar unic, precum și operator al perimetrului offshore de hidrocarburi Han Asparuh din sectorul bulgăresc al Mării Negre, fiind în curs de preluare a participației majoritare a gigantului francez TotalEnergies. Acesta este practic ″lipit″ ca amplasament de perimetrul Neptun Deep din România al OMV Petrom și Romgaz.
Extras din scrisoarea din 15 aprilie a Ministerului Mediului din Bulgaria către Ministerul Mediului din România