Cea mai importantă companie de petrol și gaze din România și din regiune, OMV Petrom, a decis să se retragă din Georgia, unde avea activități de explorare, în pofida faptului că în urmă cu mai puțin de 2 ani oficialii georgieni anunțau că producția offshore a companiei române va începe până în 2025, înainte chiar de cea din Neptun Deep. Motivul: nu a găsit partener pentru a împărți costurile și riscurile în acest proiect.
"Perimetrul II de Explorare Offshore din Georgia: s-a decis retragerea din aceasta țară", este mesajul scurt care apare în raportul cu rezultatele grupului pe primul trimestru.
"În urma încercărilor nereușite de a identifica un partener pentru explorarea perimetrului II offshore din Georgia, OMV Petrom a decis să se retragă din licența. Acest proces este în derulare", au precizat oficiali ai companiei pentru Profit.ro
În luna iulie a anului 2022, șeful Agenției georgiene de Stat pentru Petrol și Gaze, Giorgi Tatishvili, declara că OMV Petrom va începe producția de gaze în largul coastei Georgiei până în 2025, cu 2 ani înaintea celei din Neptun Deep.
OMV Petrom, la rândul său, anunțase că va lansa în 2022 o largă campanie seismică în platoul continental și în zona economică offshore ale Georgiei, campanie estimată la o valoare de 30 milioane de dolari.
La mijlocul lui 2021, OMV Petrom a câștogat o licitație de explorare a zăcămintelor de petrol și gaze din apele teritoriale georgiene din Marea Neagră, câștigând în acest sens o licitație pentru licența blocului II Marea Neagră din Georgia. La acea dată, nici costurile de foraj, nici cele de explorare nu erau cunoscute.
OMV Petrom este implicată în operațiuni și în alte regiuni din Marea Neagră, în afară de România. Compania va continua să fie operatorul proiectul offshore Han Asparuh din Bulgaria, pentru care a plătit pe participația de 42,86% deținută de principalul acționar, OMV, 181 milioane de lei, cu aproximativ 50 de milioane de lei mai mult decât suma anunțată inițial, de 27 milioane de euro (131 milioane lei).