General Motors și armata americană au început testele cu noul concept Chevrolet Colorado ZH2, care ar putea echipa trupele americane, după ce acesta fusese prezentat anul trecut publicului în premieră, într-un eveniment cu un caracter mai mult militar decât civil.
General Motors nu renunță la investițiile în tehnologia de propulsie fuel-cell, bazată pe generarea de curent electric cu ajutorul hidrogenului. GM a anunțat recent că a pus bazele unui parteneriat cu Honda, pentru dezvoltarea în continuare a tehnologiilor bazate pe propulsia cu hidrogen. Investițiile GM în acest domeniu se ridică la circa 2,5 miliarde de dolari, însă primul automobil de serie care ar putea utiliza noile propulsoare va fi un vehicul militar.
Chevrolet Colorado ZH2 are la bază un pick-up de serie, pe care a fost implementat sistemul de celule de hidrogen și motorul propulsat de energia generată de aceste celule. GM și Honda vor construi o uzină în SUA care să producă sistemul complet de propulsie cu hidrogen.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Tehnologia nu este o noutate pentru GM, însă, la un moment, dat fiind entuziasmul inițial al producătorilor de automobile față de acest drum al vehiculelor alternative, părea să se fi stins, existând tot mai multe voci care nu dădeau șanse hidrogenului. Motivul principal era legat de costurile de producere ale gazului și de condițiile dificile de stocare a acestuia la bordul mașinilor. Cu toate acestea, vehiculele fuel-cell nu au dispărut, iar producătorii au investit în continuare. Honda a fost unul dintre pionierii acestui domeniu de dezvoltare, iar parteneriatul GM cu japonezii nu este întâmplător.
Charles Freese, șeful diviziei de cercetare în domeniul fuel-cell al GM, susține că propulsia bazată pe fule-cell reprezintă viitorul în materie de transporturi atât pe pământ, cât și pe mare și în aer. Iar investiția în modelul ZH2 „reprezintă o oportunitate de a genera sinergii”. Altfel spus, armata SUA ar putea finanța achiziția unor vehicule în serie mică, contribuind astfel la dezvoltarea unui domeniu extrem de important.
Față de autoturismele care au testat până acum tehnologia fuel-cell, ZH2 are câteva calități în plus. În primul rând este un vehicul greu, off-road, care are și capacități de transport ridicate. Autonomia sa este una destul de mare (300 – 400 mile, echivalent a 480 – 640 km), cu un cosnum redus de energie, cu un cuplu enorm la orice viteză de deplasare. În plus, din punct de vedere militar, ZH2 oferă unele avantaje: o amprentă termică foarte redusă, care contribuie la o detecție dificilă, un nivel de zgomot aproape de zero, posibilitatea de a genera curent electric, în zone în care nu există acest tip de energie, și posibilitatea de a produce apă, dat fiind că acesta este singurul produs generat de celulele de hidrogen. Mai mult, pilele de hidrogen pot stoca energie obținută din diverse surse, în funcție de loc.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Noile prețuri RCA, pe fiecare firmă de asigurare, pe șofer și pe mașină. Primele calcule concrete, pe cazuri realeCharles Freese susține că odată pusă la punct tehnologia cu ajutorul lui ZH2, aceasta va putea fi exportată pe vehicule mai mici, destinate uzului civil. Utilizările comerciale, pentru utilajele grele, sunt cele mai la îndemână, dar șeful fuel-cell din GM nu exclude tranferul tehnologiei la avioane.