Roboți care dansează, care servesc băuturi invitaților din spatele barului, dar și taxiuri autonome, care transportă invitații. Acestea au fost surprizele așteptate ale lui Elon Musk și ale Tesla, în cadrul show-lui desfășurat în California, în fața a sute de persoane care s-au fotografiat, au vorbit și au făcut semne cu roboții, încercând să obțină o reacție sau un răspuns din partea acestora.
Spectacolul s-a numit „We, Robot”, o parafrază la celebrul film I, Robot și la povestirile cu același nume al lui Isaac Asimov.
Așa cum ne-a obișnuit, Elon Musk și-a regizat o apariție spectaculoasă, alături de un robot care în loc să genereze imaginea spectaculoasă pe care probabil și-a dorit-o șeful Tesla, mai degrabă a stricat-o pentru că a fost evident că este vorba despre un om deghizat.
Diferențele clare între roboții care și-au arătat articulațiile mecanice, bazate pe rulmenți și fire, robotul care a dat chiar și mâna cu Elon Musk era doar un costum de Halloween, care acoperea cu strășnicie fiecare părticică de corp, având indiscutabil mișcările tipice ale unui om. Probabil că dorința scenaristului de a accentua prezența roboților n-a fost posibil să fie realizată de unul dintre roboții Optimus, așa că au apelat la un actor deghizat.
Pentru a pune în evidență taxiurile autonome, Elon s-a urcat într-un astfel de robotaxi care arată, în linii mari, ca un Model Y, însă vine cu multe detalii specifice, între care absența unor geamuri (luneta retrovizoare), lumini LED întinse pe tot frontul mașinii, cu un interior complet modificat.
CITEȘTE ȘI VIDEO&FOTO ANUNȚ - Un nou tronson din Autostrada Ford este aproape de finalizareMașina a parcurs un traseu prin decorul studiourilor care au găzduit show-ul, respectând semnele de circulație și dând prioritate unor bicicliști, pentru a-l lăsa pe Musk în fața ușii studioului în care așteptau invitații, aceasta fiind demonstrația destul de scurtă a performanțelor pe care le poate atinge noul vehicul așteptat de invitați.
CITEȘTE ȘI VIDEO „Cybercab” de la Tesla, robotaxiul care se conduce singur, prezentat de Elon Musk
Șeful Tesla a anunțat că sunt deja 20 de mașini disponibile pentru transportul celor prezenți la eveniment, împreună cu alte 30 de Model Y care merg fără șofer, sugerând astfel că procesul de producție se află într-un stadiu avansat. Din primele detalii anunțate de Musk, mașinile sunt destinate exclusiv transportului fără șofer, deoarece nu au pedale sau volan, o veste care a generat entuziasmul celor prezenți, dar cu siguranță nu va fi suficientă pentru a bucura și investitorii, care așteptau o lansare mai rapidă. Elon Musk a spus că versiunea de serie va veni doar în 2026, ceea ce înseamnă că decalajul față de concurență se va mări până atunci.
Întreg evenimentul poate fi vizionat aici: https://livestream.tesla.com/
The future will be streamed live
— Tesla (@Tesla) October 9, 2024
10/10, 7pm PT https://t.co/YJEjZIYoTA