Un acord între compania Figure și producătorul de mașini premium BMW a adus în uzina din Spartanburg, Carolina de Sud, primul robot umanoid capabil să execute operațiuni specifice oamenilor. După șase luni de la angajare, robotul a învățat cum să manevreze componentele, să le asambleze și să le corecteze poziția, dacă este cazul.
Pe 24 iulie, Tesla urmează să-și publice rezultatele financiare pentru trimestrul al doilea și pentru primul semestru al acestui an. În pofida scăderilor vânzărilor înregistrate pe mai toate piețele majore ale lumii, compania condusă de Elon Musk va raporta în continuare profituri, chiar dacă valoarea acestora va fi mai mică decât în trimestrele anterioare. Însă problemele cele mai mari ale acționarilor sunt legate de viitorul mărcii și de proiectele propuse de șeful Tesla, Elon Musk, proiecte care se lovesc de tot mai multe obstacole.
Parlamentul va discuta și va aproba, luni, noua conducere a Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), șefia sectorului Asigurări urmând să fie preluată de Sorin Mititelu, conform ultimelor date. Noul președinte al ASF va fi Alexandru Petrescu. Detalii AICI.
Modelul clasic de funcționare al băncilor este puternic contestat de companiile fintech, care oferă produse mai competitive pe contul curent, consultanță financiară și inclusiv credite retail, spune Sorin Mititelu, director executiv al Optimus Fintech. Băncile vor pierde, astfel, o parte din afacerile clasice și vor suporta o presiune suplimentară pe marjele de venit, iar cele mai mici din sistem, cu resurse mai mici și scalabilitate redusă fie vor coopera cu noile modele de genul peer2peer lending, fie se vor transforma mai degrabă în instituții financiare nebancare, adaugă Mititelu.