După prima etapă de luni, 7 octombrie, Dacia a reușit să încheie probele speciale ale zilei pe prima poziție, cu unul dintre echipaje. Celelalte două au încheiat în primele opt. În a doua etapă, la mijlocul zilei, toate trei echipajele se aflau între primele 10 în clasament, iar la final Dacia a rămas pe primul loc cu un echipaj.
Echipajul Dacia Sandrider format din pilotul Nasser Al-Attiyah și copilotul Edouard Boulanger a încheiat prima etapă a Raliului Marocului din acest an pe prima poziție, într-o competiție care încheie sezonul din acest an al Campionatului Mondial de Rally Raid.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Un al doilea echipaj, format din Cristina Gutierez și Pablo Moreno, a ajuns la finish la finalul zilei pe locul 6, iar echipajul format din Sebastian Loeb și Fabian Lurqin a terminat etapa pe locul 8.
Etapa 1 a avut o lungime de 180 km de probe speciale și un total de 352 km.
În a doua zi de concurs, după trei probe speciale, Al-Attiyah se află pe locul al treilea, în timp Loeb era pe locul 6, iar Cristina Gutierez, pe 13, dar mai sunt în desfășurare trei probe speciale până la finalul etapei.
ACTUALIZARE: La finalul etapei a doua, Nasser Al-Attiyah a ajuns pe locul 2, iar Sebastian Loeb, pe 3. În clasamentul general, echipajul Al-Attyah - Boulanger rămnâne lider al clasamentului general.
CITEȘTE ȘI VIDEO București - Toate cele 100 de tramvaie Astra au intrat în circulație; primele vehicule au parcurs deja 8 milioane de kilometriDacia Sanderiders este numele echipei Dacia din acest Raliu, iar numele mașinii cu care concurează este Sandrider, o mașină dezvoltată de Renault Group împreună cu specialiștii ProDrive. Raliul Marocului are cinci etape, începând din 7 octombrie și până pe 11 octombrie.
Pentru Dacia Sandrider, Raliul Marocului este prima competiție oficială în care participă, până acum fiind derulate doar teste, în Franța și, în ultimele săptămâni, în Maroc, în condiții de deșert, similare cu cele din timpul raliului, dar și cu cele din Raliul Dakar, la care urmează să participe la începutul anului viitor.
CITEȘTE ȘI FOTO Renault Duster a intrat în producție în România, până pornește fabrica din TurciaRaliul Dakar începe chiar în primele zile ale lunii ianuarie, cu recunoașteri pe 1 ianuarie și start pe 3 ianuarie. Dacia și-a propus să câștige Dakar, în următorii doi ani, de aceea a ales să colaboreze cu Prodrive, pentru a dezvolta mașinile de concurs.
Mașina Dacia Sandrider a fost dezvoltată pe structura modelului BRC Hunter T1+ de la Prodrive, împreună cu echipa Alpine Racing. Designul acestui model a fost inspirat de conceptul Dacia Manifesto, prezentat public în urmă cu doi ani, la Paris.
CITEȘTE ȘI FOTO Renault Duster a intrat în producție în România, până pornește fabrica din TurciaMașina are un șasiu tubular, o caroserie de fibră de carbon și este propulsată de un motor V6 de 3.0 litri, biturbo, care atinge o putere maximă de 359 CP și un cuplu maxim de 539 Nm.
Cutia de viteze este una de tip secvențial, cu șase trepte, iar jantele anvelopelor speciale au 17 inchi.
Mașina are 4,14 metri lungime, similar cu un SUV de clasă B, dar are o lățime de 2,30 metri și o înălțime de 1,81 metri, cu un ampatament de 3 metri, având console foarte scurte, de 59 și, respectiv, 55 cm.