Scăderile majore ale Dacia, generate de „probleme de logistică și producție”

Dacia s-a confruntat în luna ianuarie cu scăderi importante pe toate piețele europene, situația fiind vizibilă în special pe marile piețe, Franța, Germania sau Spania. Șefii Renault au explicat care sunt motivele.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Scăderile majore ale Dacia, generate de „probleme de logistică și producție”

Dacia a raportat în prima lună a anului un declin generalizat pe piețele europene, cu procente negative cu două cifre în Franța, Germania, Spania dar și în România.

Până acum, reprezentanții mărcii Dacia nu au oferit explicații pentru acestă scădere. Mihai Bordeanu, șeful Dacia România, a explicat că pe piața de la noi a fost o problemeă de reglementări legislative, care au condus la înmatriculări masive în luna decembrie urmate de o scădere abruptă în ianuarie. Pe celelalte piețe, probabilitatea de a fi aplicată o strategie care să urmărească limitarea vânzărilor de mașini cu emisii crescute, ca urmare a noilor limite de emisii, a fost parțial confirmată de Mihai Bordeanu.

Cel mai dificil tronson al Autostrăzii Sibiu-Pitești. Autoritățile prezinte noi imagini VIDEO CITEȘTE ȘI Cel mai dificil tronson al Autostrăzii Sibiu-Pitești. Autoritățile prezinte noi imagini VIDEO

„Luna ianuarie este de obicei cea mai mică lună din an și în al doilea rând vine după un pasaj reglementar. De fiecare dată lucrurile arată ciudat după așa ceva. Cel mai simplu mod este să facem un rezultat cumulat între decembrie și ianuarie” a spus Bordeanu într-un interviu pentru Profit.ro.

Despre tendința de pe piețele europene, șeful Dacia România a oferit o posibilă explicație. „Am avut dezvoltări de modele în ultimele luni și asta, de fiecare dată, pe final de an, lucrurile poți să derapeze, ai un timp foarte scurt să le înmatriculezi. E posibil ca stocurile să fi fost întârziate la dealeri, acolo unde se livrează cu vaporul, de exemplu”.

Șefii Renault Group, Francois Provost, CEO, Duncan Minto, CFO, și Katrin Adt, CEO Dacia, au făcut însă noi precizări în conferința de prezentare  a rezultatelor financiare pentru 2025. „Scăderile Dacia au fost cauzate de dificultăți de logistică. Vom vedea remedierea acestora în lunile februarie și martie”, au spus reprezentanții Renault.

FOTO Șeful DNA: Când cei care fură rămân cu averile acumulate ilegal, semnalul pe care îl transmite statul cetățenilor este devastator CITEȘTE ȘI FOTO Șeful DNA: Când cei care fură rămân cu averile acumulate ilegal, semnalul pe care îl transmite statul cetățenilor este devastator

„Suntem foarte mulțumiți de anul 2025. Am avut o creștere solidă a vânzărilor. Suntem un brand care nu urmărește volumul, ci valoarea. Și am făcut asta și anul trecut. La sfârșitul anului trecut, am avut o schimbare de modele și de asemenea de motoare. Așadar, am putea avea o ușoară încetinire, mai mult din cauza logisticii și a schimbărilor în producție decât a comenzilor. Și suntem foarte încrezători că am început anul bine și că vom continua să facem asta”, a spus Katrin Adt, cea care a preluat poziția de CEO anul trecut.

Uzina Dacia din Mioveni a asamblat în ianuarie doar 18.880 de autoturisme, cu aproximativ 15% sub volumul din 2025.

Dacia separă mai clar Duster și Bigster la motoare GPL și cutie automată. Diferențe și între Sandero și Stepway CITEȘTE ȘI Dacia separă mai clar Duster și Bigster la motoare GPL și cutie automată. Diferențe și între Sandero și Stepway

În Germania, Dacia a înmatriculat în luna ianuarie numai 3.141 de autoturisme, ceea ce înseamnă o veritabilă prăbușire cu -45,2%, față de cele 5.728 de autoturisme de acum un an, în luna similară, care oricum veneau după o altă scădere, de -13,6%. În acest moment, cota de piață a mărcii pe această piață s-a redus drastic la 1,6%, față de valori care depășeau 3 procente.

În Spania, aceeași situație, chiar dacă procentul de scădere este ceva mai mic dar la fel de alarmant (-36%). Cu un volum total de 2.993 de autoturisme înmatriculate, Dacia a coborât rapid în partea de jos a clasamentului celor mai vândute mărci, după ce în urmă cu un an vindea 4.674 de autoturisme. Situația deloc favorabilă se vede la cel mai vândut model al mărcii de pe această piață, Sandero, care anul trecut era lider al vânzărilor, iar în ianuarie s-a situat doar pe locul 6. Cele 1.617 exemplare Sandero înmatriculate înseamnă o cădere de -40% față de anul trecut.

În România, Dacia a înmatriculat în ianuarie numai 1.442 de autoturisme, față de peste 4.000 în urmă cu un an, scăderea fiind extrem de mare, -64%. Unul dintre efecte a fost clasarea lui Logan, cel mai vândut automobil din România de două decenii, doar pe locul al treilea, în urma rivalei Skoda Octavia.

FOTO Bolojan, detalii despre buget agenției de rating Moody’s: Țintă de 6,2% a deficitului bugetar la finalul anului CITEȘTE ȘI FOTO Bolojan, detalii despre buget agenției de rating Moody’s: Țintă de 6,2% a deficitului bugetar la finalul anului

În Franța, care este de multă vreme cea mai mare piață a mărcii, Dacia a înmatriculat numai 6.596 de autovehicule în luna ianuarie 2026, mult sub potențialul său. În urmă cu un an, Dacia înmatricula aproape 10.000 de autoturisme, după o scădere de 28%, care ducea cota de piață la 8,7%. Scăderea a fost de 33,87%, iar cota de piață a mărcii Dacia a coborât la 6,15%, sub cea înregistrată de principalul competitor, Citroen.

Chiar dacă schimbarea amplă pe care o implementează Dacia în acest moment, cu un facelift extins pe gamele Sandero și Jogger, dar și cu motoare și transmisii noi, pe Sandero, Jogger, Duster și Bigster, aceasta nu poate justifica scăderile atât de mari și atât de extinse.

Dacia produce modelele sale în România, la Mioveni (Dacia și Bigster) și în Maroc, la Tanger și Casablanca (Sandero, Jogger, Logan). De asemenea, Spring vine din China, unde este fabricat de Donfeng.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2592 +0.0036+0.07 %
1 USD4.5281 +0.0139+0.31 %
1 GBP6.0899 +0.0102+0.17 %
1 CHF5.7371 -0.0061-0.11 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite