EXCLUSIV Sandero a pierdut poziția de lider după ani de dominație în Renault Group

Vânzările modelului Sandero, sub cele două mărci ale grupului, Dacia și Renault, au scăzut în 2025, pe fondul lansării lui Kardian și a facelift-ului, și au determinat schimbarea ierarhiei în cadrul grupului francez.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
EXCLUSIV Sandero a pierdut poziția de lider după ani de dominație în Renault Group

Sandero a pierdut poziția de lider al vânzărilor din cadrul grupului francez, în fața modelului cu care împarte o parte din componente, potrivit datelor interne analizate de Profit.ro.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Sandero și Clio sunt de peste un deceniu cele mai vândute mașini ale Renault Group, dar modelul care se vinde și sub sigla Dacia, și sub cea Renault, a reușit an de an să rămână în frunte, sub cele două identități.

În 2025, situația s-a schimbat pentru prima dată după foarte mulți ani, din două motive importante. În primul rând, Renault Sandero a fost înlocuit pe mai multe piețe internaționale cu noul Kardian, care păstrează doar o parte din elementele modelului fabricat în prezent în Maroc.

Bucureștiul, în fața ninsorii și viscolului. Mii de oameni gata să intervină FOTO CITEȘTE ȘI Bucureștiul, în fața ninsorii și viscolului. Mii de oameni gata să intervină FOTO

În al doilea, rând, în Europa, Dacia Sandero s-a confruntat cu scăderi naturale, având în vedere că mașina a împlinit deja patru ani de existență și a trecut printr-un facelift.

În total, Sandero s-a vândut anul trecut, la nivel global, în 299.954 de exemplare, dintre care 289.295 au fost fabricate și vândute cu sigla Dacia. Diferența de 10.659 de vehicule a fost reprezentată de mașinile vândute cu logo-ul Renault, un volum redus la jumătate față de anul precedent.

În 2024, Sandero atinsese un vârf de 330.296 exemplare vândute la nivel global, dintre care 309.392 au fost vândute de Dacia, diferența de 20.904 de mașini fiind Renault Sandero. Acesta din urmă este un automobil pe cale de dispariție, pentru că în locul său se vând deja tot mai multe Kardian.

ANAF introduce o nouă categorie în formularul 205 CITEȘTE ȘI ANAF introduce o nouă categorie în formularul 205

„Kardian ne-a ajutat să ne modernizăm prezența în segmentul B, care era foarte impregnat cu designul lui Sandero, aș spune. Și mulțumită acestui lucru, am făcut un prim salt în Brazilia”, a spus Fabrice Cambolive, CEO al mărcii Renault și Chief Growth Officer pentru ambele mărci, care în trecut a condus activitățile din România ale Dacia și Renault.

Noul model de clasă B al Renault, Kardian, a crescut în ultimul an rapid, de la 15.445 de exemplare vândute în 2024, la 49.403 exemplare în 2025, „furând” inevitabil din performanțele Sandero.

Pe de altă parte, noul lider al grupului Renault, Clio, a avut un an de excepție, înregistrând o creștere foarte mare, până la 306.982 exemplare vândute pe întreg anul, cu aproape 18.000 în plus față de anul precedent.

Dacia va primi un motor revoluționar, care consumă 3,3 litri/100 km CITEȘTE ȘI Dacia va primi un motor revoluționar, care consumă 3,3 litri/100 km

Pe de altă parte, Duster continuă să rămână al treilea cel mai vândut model al grupului Renault, el beneficiind în continuare de faptul că se vinde sub același nume pe toate piețele lumii, indiferent de logo-ul de pe capotă. În plus, intrarea pe noi piețe, cum este de exemplu Australia, îi va crește baza de clienți și vânzările, cu siguranță.

Anul trecut, Duster s-a vândut în 258.344 exemplare, în scădere ușoară față de anul precedent. Din acest total, 193.974 au fost vândute cu sigla Dacia și 64.370 au purtat rombul Renault. Proporția modelelor Dacia s-a redus în principal din cauza chimbului făcut în Turcia, unde Duster nu se mai vinde cu sigla Dacia.

Clasamentul celor mai vândute autoturisme ale Renault Group a mai înregistrat unele modificări importante anul trecut. În primul rând, intrarea lui Bigster între primele cele mai vândute 10 modele, chiar în primul său an de fabricație, cu peste 67.000 de unități, este un nou succes al mărcii Dacia.

De asemenea, ascensiunea lui Renault 5 în top 10 reprezintă o victorie majoră a tranziției companiei la propulsia electrică. Nu în ultimul rând, prezența în continuare în primele locuri a lui Jogger, care se vinde exclusiv în Europa, cu sigla Dacia, este un bonus pentru brandul românesc.

Un american a cumpărat un întreg sat, abandonat, în Spania CITEȘTE ȘI Un american a cumpărat un întreg sat, abandonat, în Spania

Celelalte modele ale Dacia se află ceva mai jos în clasamentul vânzărilor grupului: Logan e pe locul 12, cu 51.673 de mașini vândute, de asemenea sub ambele sigle, iar Spring a coborât pe 17, cu numai 34.273 exemplare vândute.

Top 10 automobile Renault Group (2025)

EXCLUSIV Sandero a pierdut poziția de lider după ani de dominație în Renault Group

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2460 +0.0074+0.14 %
1 USD4.5981 +0.0275+0.60 %
1 GBP6.0799 +0.0321+0.53 %
1 CHF5.6772 +0.0148+0.26 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite