Renault-Nissan și Microsoft colaborează la dezvoltarea de servicii conectate pentru automobile

Renault-Nissan și Microsoft colaborează la dezvoltarea de servicii conectate pentru automobile
scris 26 sep 2016

Alianța Renault-Nissan și Microsoft au încheiat un acord multianual pentru dezvoltarea de tehnologii de ultimă generație în domeniul automobilelor conectate, în condițiile în care al patrulea constructor auto la nivel mondial țintește lansarea primelor mașini autonome în mai puțin de cinci ani.

Renault-Nissan și Microsoft vor lucra împreună la dezvoltarea de servicii conectate pentru automobile, precum sisteme avansate de navigație, servicii de monitorizare la distanță, mantenență preventivă sau actualizări wireless de software, care vor fi oferite șoferilor prin intermediul Azure, platforma de cloud a gigantului tech american.

Urmărește-ne și pe Google News

“Ne propunem să devenim furnizor de servicii mobile de conectivitate pentru toată lumea, prin intermediul unei platforme globale unice”, a spus, într-un comunicat, Ogi Redzic, șeful diviziei de mașini conectate și servicii mobile a Renault-Nissan.

Anunțul privind parteneriatul cu Microsoft vine la mai puțin de o săptămână după ce Renaul-Nissan a cumpărat dezvoltatorul francez de software Sylpheo, investiție care aduce grupul mai aproape de realizarea obiectivului privind lansarea a peste 10 mașini cu tehnologii autonome de condus până în 2020.

Renault-Nissan este al patrulea cel mai mare grup auto din lume, cu vânzări de 8,53 milioane de vehicule în 2015. Aproximativ una din zece mașini vândute în lume este produsă de una dintre cele trei companii care formează alianța, anume Renault (Franța), Nissan (Japonia) și AvtoVAZ (Rusia).

viewscnt
Afla mai multe despre
renault nissan
microsoft
parteneriat
masini conectate
azure