Rechemare de amploare pentru Nissan

Rechemare de amploare pentru Nissan
scris 18 iul 2023

Nissan va fi nevoită să suporte reparații în service pentru circa 2,5 milioane de vehicule, atât în Europa, cât și în SUA și Japonia, în urma identificării unor posibile defecțiuni care ar putea genera accidente.

Aproximativ 2,5 milioane de mașini Nissan Note, Kicks, Serena și Leaf vor merge în service pentru remedierea unor probleme care țin atât de software, cât și de alte sisteme. Informația a fost confirmată de reprezentanții companiei.

Urmărește-ne și pe Google News
Angajații Tarom au declanșat conflictul colectiv de muncă CITEȘTE ȘI Angajații Tarom au declanșat conflictul colectiv de muncă

Posibilele defecțiuni care trebuie remediate sau preîntâmpinate prin intervenția din service se referă la accelerații bruște, imediat după dezactivarea comenzilor de cruise control, dar și la producerea de scurt-circuite produse la motor, fără explicații, în timpul mersului, urmate de oprirea subită a motorului.

Potrivit companiei, defecțiunile nu au produs niciun accident până în prezent și nicio persoană nu a fost rănită.

Alerta de rechemare nu a apărut în sistemul de raportare al Uniunii Europene, nefiind inițiată la solicitarea vreunei țări membre.

Distribuția vehiculelor afectate de această campanie nu este foarte clară, așa cum nici datele exacte de fabricație pentru modelele implicate nu au fost comunicate de companie. Există deja informații în schimb referitoare la numărul de mașini implicate în Japonia, cu cel puțin 700.000 de vehicule, având mai multe defecte sesizate, inclusiv o blocare a sistemului de pornire și o defecțiune a sistemului de iluminare.

Grupul Volkswagen recuperează din pierderile de anul trecut: creștere de două cifre în prima jumătate de an CITEȘTE ȘI Grupul Volkswagen recuperează din pierderile de anul trecut: creștere de două cifre în prima jumătate de an

Cele mai recente rechemări ale Nissan care apar în documente oficiale se referă la posibile defecțiuni cauzate de scurgeri de apă care generează coroziuni ale componentelor electrice și posibile scurt-circuite. Este afectat modelul Sentra, de pe piața din SUA. Pentru Leaf, pe site apare campania de recall referitoare la sistemul de frânare al acestui model, lansată în luna mai.

Anterior, constructorul nipon confirmase campania destinată unui număr de 800.000 de modele Rogue, fabricate între 2014 – 2022, care prezentau un defect similar, de oprire a motorului în timpul rulării.

viewscnt
Afla mai multe despre
nissan
rechemare nissan