Premieră istorică pe piața auto românească

Premieră istorică pe piața auto românească
scris 4 feb 2022

România marchează o premieră istorică pe piața de automobile noi, unde automobilele cu propulsie hibrid au devenit oficial a doua cea mai mare categorie de automobile noi, după cele propulsate cu motor cu combustie pe benzină.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Vânzările și înmatriculările de automobile full-hibrid noi din România s-au dublat în 2021, ajungând la un volum foarte mare, de 30.706 unități, după ce cu un an înainte volumul înmatriculat se ridica la numai 14.271 unități. Datele analizate de Profit.ro arată că creșterea acestui segment a fost de 115,2%, adică mai mult decât dublu.

Urmărește-ne și pe Google News
Cefin Trucks, cu afaceri de aproape 90 milioane euro, anunță strategia pe 2022: digitalizare, servicii financiare, creșterea eficientă a vânzărilor, expansiunea rețelei de service. Ford Trucks - lider de piață pe mai multe segmente CITEȘTE ȘI Cefin Trucks, cu afaceri de aproape 90 milioane euro, anunță strategia pe 2022: digitalizare, servicii financiare, creșterea eficientă a vânzărilor, expansiunea rețelei de service. Ford Trucks - lider de piață pe mai multe segmente

În consecință, hibridele clasice au devenit al doilea cel mai mare segment după benzină, depășind la mare distanță dieselul. Vânzările acestei categeorii de motorizări, care se bazează, de regulă, pe un motor pe benzină și un motor electric, au fost stimulate și de Prgramul Rabla, care a oferit în 2021 un ecobonus de 3000 de lei celor care au cumpărat un astfel de automobil. Cumulat cu prima de casare, bonusul a urcat la aproape 1000 de euro reducerea de preț.

Un fenomen similar în vânzările de automobile hibrid s-a produs și la nivel european, însă avansul hibridului în fața motorizărilor diesel a fost unul mai mult simbolic, de câteva zeci de mașini, la volume foarte mari, respectiv câte 1,9 milioane de unități pentru hibrid și pentru diesel.

INFOGRAFICE Mașinile hibrid au depășit în premieră vânzările de mașini diesel, iar propulsiile alternative au trecut pe primul loc în UE, peste benzină CITEȘTE ȘI INFOGRAFICE Mașinile hibrid au depășit în premieră vânzările de mașini diesel, iar propulsiile alternative au trecut pe primul loc în UE, peste benzină

Motorizările diesel au înregistrat cea mai mare scădere, de 43,2%, pe piața românească, astfel că volumul înmatriculat a scăzut de la 33.834, în 2020, la numai 19.206 în 2021.

Cea mai mare creștere de pe piață a fost realizată de mașinile Plug-in hybrid, de 153,9%, însă volumul acestora a fost net inferior hibridelor clasice, cu doar 2.630 de unități. Mult mai numeroase au fost vehiculele electrice, care au crescut cu aproape 123%, la un total de 6.342 unități, adică aproape 3.500 de unități în plus față de 2020.

În acest moment, pe baza volumelor înmatriculate, ponderea pe piață a acestor segmente în funcție de sistemul de propulsie s-a schimbat radical. Pe primul loc, cu 38,7% se află benzina, pe locul al doilea, cu 25,1% sunt hibridele, pe locul al treilea a coborât dieselul, 15,7%, pe locul patru se află motoarele cu GPL (care sunt, de fapt mașini pe benzină, cu propulsie mixtă), pe cinci se găsesc mașinile complet electrice, 5,2%, iar pe ultimul loc sunt hibridele cu încărcare (PHEV), 2,2%. În total, mașinile cu propulsie alternativă (inclusiv GPL) totalizează 45,5%, depășind astfel segmentul celor pe benzină.

viewscnt
Afla mai multe despre
masini hibrid
vanzari auto romania
piata auto
inmatriculari electrice
inmatriculari diesel romania