Porsche Macan rămâne la designul simplu și discret, fără să cadă în păcatul kitch-ului ca în cazul mașinilor electrice, și cu noul GTS, motorizarea care urcă până la 516 CP și poate dispune de un overboost de până la 571 CP. În plus, un diferențial blocabil pe spate, controlabil electronic și suspensia penumatică sport, care permite reducerea gărzii la sol, mașina devine și mai sportivă decât versiunea standard și oferă clienților aceeași agilitate și sportivitate ca în cazul vechii generații cu combustie.
Accelerația pe care o are la dispoziție șoferul, cu aceste specificații ale motorului este de numai 3,8 secunde, iar viteza maximă este limitată la 250 km/h, cu o repriză de la 0 la 200 km/h de numai 13,3 secunde. Tehnologia Launch Control oferă senzații unice la plecarea de pe loc, cu ajutorul cuplului de 955 Nm.
Autonomia noului model a fost afectată într-o oarecare măsură de performanțele motorului, fiind redusă la 586 km. Bateria va putea fi încărcată însă la o stație rapidă, cu până la 270 kW, în doar 21 de minute (de la 10 la 80%).
Clienții care optează pentru această versiune primesc standard pachetul Sport Chrono, cu modul de circuit care se ocupă și de răcirea suplimentară a bateriei.

Sistemul de tracțiune integrală cu sistem electronic de gestionare rapidă a tracțiunii Porsche Traction Management (ePTM) și Porsche Torque Vectoring Plus (PTV Plus) sunt de asemenea incluse în dotarea standard.
Pentru a crește senzațiile oferite șoferului, funcția Porsche Electric Sport Sound (PESS) oferă două profiluri sonore exclusive specifice acestei versiuni, cu un caracter distinct pentru modurile „Sport” și „Sport Plus”.
Designul specific include detalii vopsite în negru pe componentele caroseriei, tipice pentru versiunile GTS. De asemenea, farurile Matrix LED și stopurile fumurii dau un aer aparte acestui model.
Pachetul Sport Design cu noi șorțuri față și spate va echipa în premieră Macan GTS înainte de a fi oferit și pe alte versiuni. În plus, unele elemente de contrast, cum ar fi inserțiile, lamelele laterale, ornamentele arcadelor roților și marginea eleronului spate adaptiv, vor fi finisate în negru.
GTS este echipat standard cu jante din aliaj Macan Design de 21 de inch, în culoarea Gri Antracit, iar jantele RS Spyder Design de 22 de inch, cu același finisaj, sunt disponibile opțional.

La interior, tapițeria Race-Tex, cu elemente finisate în piele neagră netedă, culorile asortate cu caroseria și cusătorile decorative contrastante de pe scaune, volan și panouri, creează atmosfera specifică GTS, împreună cu inscripția GTS de pe volan.
Și în zona digitală vor fi introduse noi funcții de asistență și actualizări, inclusiv mai multe jocuri. Capacitatea maximă de remorcare a crescut la 2,5 tone, o veste bună pentru cei care vor să remorcheze bărci sau rulote mai mari.
Prețul la care poate fi comandat noul Macan GTS este este de 110.504.46 de euro, în Romania.