Nissan va începe un nou program de concedieri voluntare

Nissan va începe un nou program de concedieri voluntare
scris 30 ian 2020

Nissan va începe un program de concedieri voluntare în SUA, parte a procesului de restructurare a companiei. Pe piața americană, compania japoneză are cele mai mari probleme financiare și de vânzări.

Nissan a anunțat că va oferi angajaților de peste 52 de ani de la uzinele din SUA posibilitatea să aleagă un program de concediere voluntară, pentru a-și atinge obiectivele de reducere a forței de muncă din această țară și de la nivel global. SUA este cea mai mare piață a Nissan și generează cele mai mari dezechilibre companiei, inclusiv din cauza scăderilor vânzărilor de pe această piață. Japonezii au peste 20.000 de angajați în SUA, potrivit Automotive News.

Urmărește-ne și pe Google News

Reprezentanții Nissan nu au dat informații referitoare la numărul de angajați care este prevăzut să accepte planul de concediere.

Vânzările Nissan din America de Nord au scăzut cu aproape 10 procente în 2019, la 1,35 milioane de vehicule, pe o piață care a pierdut numai 1,2%. Cota de piață a Nissan în America de Nord s-a micșorat, din acest motiv, la 7,9%, de la 8,6% anterior. Compania a derulat cu bună știință o strategie de diminuare a vânzărilor de flote, segment care presupune discounturi mari și care contribuie la scăderea profitabilității.

Nissan a mai derulat o campanie de plecări voluntare în 2019, fără să aibă un succes prea mare. Numai 380 de persoane au plecat, iar compania a anunțat și concedieri suplimentare pentru 700 de angajați. Alte măsuri anunțate au fost tăierea bugetelor de călătorii ale angajaților cu 50% și două zile de concediu fără plată pentru întreaga activitate din SUA.

Luca de Meo, numit oficial CEO al Renault Group CITEȘTE ȘI Luca de Meo, numit oficial CEO al Renault Group

Nissan Motor și-a propus, în cadrul planului de restructurare la nivel global, să reducă cel puțin 4.300 de locuri de muncă din zona managementului și să închidă două uzine, pentru a reduce costurile cu 4,4 miliarde dolari până în 2023.

„În timp ce am făcut unele progrese pozitive, performanțele Nissan au fost sub nivelul așteptărilor”, declara președintele Nissan America de Nord, Jose Valls, în decembrie.

Anul acesta, Nissan NA va trece la o nouă structură organizatorică, în încercarea de a-și reduce amploarea rețelei de vânzări, inclusiv prin închiderea unor birouri de vânzări.

viewscnt
Afla mai multe despre
nissan
rezultate financiare nissan
profit operational nissan
concedieri nissan