Muncitorii de la Volkswagen au intrat din nou în grevă în timp ce conducerea insistă pe reducerea costurilor

Muncitorii de la Volkswagen au intrat din nou în grevă în timp ce conducerea insistă pe reducerea costurilor
scris luni, 12:28

Muncitorii de la constructorul auto german Volkswagen și-au intensificat, luni, presiunile asupra echipei manageriale cu noi greve la toate cele nouă uzine din Germania, în aceeași zi în care ar urma să aibă loc o nouă rundă de negocieri între sindicate și echipa managerială cu privire la reduceri de salarii și închideri de uzine, transmite Reuters.

Această ultimă rundă de negocieri vine într-un context în care cel mai mare constructor auto din Europa caută modalități prin care să reducă drastic costurile în Germania, pentru a concura mai bine cu rivalii asiatici mai ieftini care au intrat pe piața sa internă. Criza de la Volkswagen a lovit Germania într-o perioadă de incertitudine și turbulențe politice în cea mai mare economie a Europei, scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
VIDEO Experiment - Cât consumă o mașină electrică la 700 kilometri și cât timp este pierdut la încărcat CITEȘTE ȘI VIDEO Experiment - Cât consumă o mașină electrică la 700 kilometri și cât timp este pierdut la încărcat

Negocierile ar urma să înceapă la ora locală 12:30 p.m. (11:30 GMT) în timp ce muncitorii au organizat o grevă de patru ore la toate cele nouă uzine din Germania ale Volkswagen. Este pentru a doua oară în decurs de o săptămână când muncitorii de la Volkswagen sunt în grevă.

Însă, chiar înainte ca negocierile să înceapă, liderii de sindicat amenință cu noi proteste dacă echipa de conducere de la VW nu se apropie de poziția lor de negociere.

„Este timpul ca board-ul să facă ceva”, a spus negociatorul șef de la sindicatul IG Metall, Thorsten Groeger, la o reuniune organizată la Wolfsburg, unde este sediul VW. „Așteptarea noastră pentru astăzi este că echipa de conducere va înceta să mai insiste pe pozițiile sale și va face un pas spre noi. Încrederea a fost distrusă iar muncitorii sunt furioși. Marca VW este în pericol să fie prejudiciată de comportamentul board-ului și cotația acțiunilor s-a prăbușit. Responsabil de acest lucru este board-ul”, a spus Thorsten Groeger.

Qatarul, ce a devenit una din principalele surse de gaze naturale non-rusești ale Europei, atacă dur noile obligații privind ″sustenabilitatea corporativă″ impuse de UE CITEȘTE ȘI Qatarul, ce a devenit una din principalele surse de gaze naturale non-rusești ale Europei, atacă dur noile obligații privind ″sustenabilitatea corporativă″ impuse de UE

În replică, directorii de la Volkswagen insistă că este nevoie de reduceri de capacități de producție și salarii pentru că cererea pentru autoturisme în Europa a scăzut în timp ce costurile din Germania fac imposibil pentru VW să concureze cu noii rivali. Negociatorul șef al echipei manageriale de la VW, Arne Meiswinkel spune că sindicatele și conducerea companiei trebuie să găsească căi alternative la o soluție pentru uzinele din Germania, după ce conducerea a respins, drept nesustenabilă, o propunerea venită de la sindicate. „Avem nevoie în continuare de reduceri de costuri care să poate fi implementate pe termen scurt și sunt sustenabile. Acesta este singurul mod prin care putem rămâne competitivi într-un mediu plin de provocări”, a spus Arne Meiswinkel.

Echipa managerială de la Volkswagen a propus reduceri de salarii la toate eșaloanele și de asemenea a amenințat cu concedieri în masă și posibile închideri ale unor uzine din Germania. Ar fi pentru prima dată în istoria de 87 de ani a a Volkswagen când compania ar închide o uzină din Germania.

viewscnt
Afla mai multe despre
volkswagen
greva
germania