Continental testează în România un sistem de frânare de urgență pentru tramvaie

Continental testează în România un sistem de frânare de urgență pentru tramvaie
scris luni, 12:04

Continental Engineering Services, divizia de dezvoltare și inginerie din România a celui mai mare furnizor de componente auto, grupul german Continental, a început testele unui sistem de avertizare a coliziunilor frontale instalat pe tramvaie. Testarea se derulează în Timișoara și are ca scop creșterea siguranței în traficul urban, acolo unde rulează tramvaie.

Depoul Societății de Transport Public Timișoara (STPT) este locul în care Continental face primele teste ale unei tehnologii pentru siguranța mobilității urbane care ar putea fi folosită de tramvaie.

Urmărește-ne și pe Google News
VIDEO Experiment - Cât consumă o mașină electrică la 700 kilometri și cât timp este pierdut la încărcat CITEȘTE ȘI VIDEO Experiment - Cât consumă o mașină electrică la 700 kilometri și cât timp este pierdut la încărcat

Sistemul are multe elemente în comun cu tehnologiile regăsite astăzi pe autoturismele noi, respectiv un radar și o hartă digitală. La fel ca la autoturisme, sistemul poate acționa frânele de urgență, în cazul unui impact iminent.

Sistemul pe care îl dezvoltă Continental ține cont de creșterea intensității traficului urban, a gradului de utilizare a bicicletelor și trotinetelor electrice, simultan cu scăderea atenției șoferilor. Tramvaiele echipate cu această tehnologie vor putea detecta prin intermediul radarului obstacolele de pe traseul estimat, folosind antena GPS și harta digitală, și tranmsit semnale de avertizare vizuale și sonore vatmanului. În faza doua, sistemul poate acționa frânarea de urgență a tramvaiului, dar reprezentanții Continental spun că poate fi instalată și numai varianta de alertare, lăsând frânarea la latitudinea vatmanului.

Roxana Capătă, Director Ford România: Propunem un Program Rabla fără delimitări între Clasic și Plus, cu trei piloni de emisii și o singură mașină casată. Despre mașini vechi și fiscalizarea importurilor SH. Ford lansează propriul program EcoBonus CITEȘTE ȘI Roxana Capătă, Director Ford România: Propunem un Program Rabla fără delimitări între Clasic și Plus, cu trei piloni de emisii și o singură mașină casată. Despre mașini vechi și fiscalizarea importurilor SH. Ford lansează propriul program EcoBonus

„Posibilitatea de a testa noi tehnologii inovatoare, cum ar fi sistemele de avertizare la coliziunea frontală pe un tramvai, reprezintă un pas semnificativ către crearea unui sistem de transport public modern, în acord cu cerințele actuale. Parteneriatul nostru cu Continental ne oferă ocazia de a experimenta soluții tehnice aliniate cu viziunea noastră pentru o mobilitate urbană mai inteligentă, mai sigură și mai confortabilă”, a declarat Constantin Cocheci, directorul Societății de Transport Public Timișoara.

Tehnologia de detectare a altor participanți de la trafic și de frânare atunci când apare iminența unui impact ar putea reduce semnificativ accidentele în care sunt implicate tramvaie. Sistemul poate oferi un grad ridicat de predictibilitate având în vedere traseele fixe ale tramvaielor, care permite în acest fel anticiparea cu precizie a traseului și estimare cu un grad ridicat de corectitudine a apariției unui alt vehicul sau pieton pe traiectoria tramvaiului.

viewscnt
Afla mai multe despre
continental
tramvai timisoara
franare de urgenta