Unul dintre directorii companiei chineze SAIC a declarat într-un interviu că prima baterie cu electrolit solid pe care a dezvoltat-o intern va fi lansată pe un model MG chiar în 2025. El a spus și care va fi autonomia oferită de această baterie revoluționară.
Marea bătălie a producătorilor asiatici pentru lansarea unui automobil de serie echipat cu baterie solid-state, va fi câștigată de brandul MG, respectiv de compania – mamă SAIC. Yu Jingmin, director al diviziei de autoturisme a cunoscutului producător chinez, a anunțat că prima mașină a grupului care va oferi clienților acest tip de baterie va fi lansată „în al doilea trimestru al anului 2025”, pe o mașină MG. El nu a nominalizat automobilul, dar sunt foarte puține variante disponibile, având în vedere că se așteaptă un preț foarte mare, într-o primă fază.
Bateria solid-state, cu electrolit solid, are o mulțime de avantaje în raport cu bateriile actuale cu electrolit în stare lichidă. În primul rând, arhitectura și stare de agregare a electrolitului vor reduce substanțial greutatea bateriei, cu circa 25%, dar și volumul, cu aproximativ jumătate, ceea ce conduce automat la o densitate a energiei mult mai mare. Numărul de cicluri de încărcare – descărcare este cu mult mai mare decât în prezent, iar plaja de temperaturi la care poate fi utilizată bateria este uriașă, depășind limitele extreme de temperatură pe care le putem întâlni pe oricare dintre șoselele din lume. Poate cea mai importantă trăsătură este însă cea care împiedică aceste baterii să se autoaprindă, riscul de incendiu fiind aproape zero.
Din păcate, cel puțin la început, prețul acestor baterii va fi foarte mare, din cauza costurilor de dezvoltare ce trebuie amortizate, însă ele ar putea fi utilizate în automobile scumpe, care pot acoperi prin prețurile foarte mari și costul bateriei. Pe termen lung, se estimează că acest tip de baterie va deveni atât de popular încât va putea fi instalat pe orice tip de mașină electrică. Mai multe companii din China, dar și din Japonia sau Europa, au anunțat că lucrează la dezvoltarea și producția de serie a acestor baterii solid-state, însă datele anunțate ca posibile pentru lansarea pe mașini sunt destul de îndepărtate, cele mai optimiste fiind 2026. Unele companii din China au anunțat o tehnologie intermediară, cu electrolit semisolid, care ar putea să reprezinte un compromis, cel puțin o perioadă de timp.
CITEȘTE ȘI Fiat oprește producția lui 500 electric, din cauza vânzărilor slabe. „În fabrică e un climat de disperare"Modelul MG la care jurnaliștii chinezi se așteaptă să aducă pe piață noile baterii solide ale SAIC este Cyber GTS, o mașină care în acest moment a fost dezvăluită sub forma unui concept-car și care ar trebui să fie prezentată în versiunea de serie anul viitor. Modelul Cyber GTS este un coupe clasic, în două uși, care preia în mare parte designul modelului Cyberster, o decapotabilă electrică de 50.000 de dolari care amintește de modelele istorice ale mărcii britanice MG. Comparativ cu aceasta, din punct de vedere al sistemului de propulsie, bazat pe o baterie de 77 kWh și un motor de 231 kW, o versiune cu baterie solid-state ar urma să aibă o autonomie dublă, „cu peste 1000 km”, după cum au anunțat reprezentanții companiei chineze.