Constructorul auto Stellantis a decis să mențină planul de investiții în uzinele sale, pentru electrificarea mașinilor pe care le produce. Trei uzine vor beneficia de investiții importante pentru a pregăti producția unor modele electrice.
Stellantis a anunțat o investiție de peste 406 milioane de dolari în trei unități de producție din statul Michigan, SUA, care susțin strategia multi-energie. Uzina Sterling Heights Assembly, din statul Michigan, va fi prima unitate a Stellantis din SUA în care va fi produs un vehicul complet electric. Aici va fi asamblat pickup-ul Ram 1500 REV, care va fi lansat în acest an, și viitorul Ram 1500 Ramchargher. Cele două vor fi produse împreună cu actualul model cu motoare cu combustie, Ram 1500. Investiția din Sterling Heights se ridică la 235,5 milioane de dolari. Modelul 1500 REV va avea o baterie de 168 kWh, standard, cu 560 km autonomie, și una opțională de 229 kWh, care va urca autonomia la 800 km.
De asemenea, uzina Warren Assembly va beneficia de o investiție de 97,6 milioane dolari, pentru producția viitorului Jeep Wagoneer cu propulsie electrică, unul dintre cele patru modele Jeep electrice care vor fi lansate la nivel global până la sfârșitul anului 2025. Modelele electrificate vor fi construite pe aceeași linie ca și cea termică. Uzina Dundee Engine va beneficia de investiții de peste 73 de milioane de dolari pentru producția de componente necesare platformelor electrice STLA Frame și STLA Large.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
„Sterling Heights Assembly a realizat o transformare incredibilă într-un timp record și vreau să mulțumesc tuturor celor implicați pentru această mare realizare”, a declarat Carlos Tavares, CEO Stellantis. „Ne pregătim să producem primul pick-up electric Ram și gama cu autonomie extinsă în Michigan. Este o sursă de mare mândrie pentru echipele noastre. Aceste investiții făcute pentru a susține mărcile Jeep și Ram ne permit să aducem inovații majore amprentei noastre industriale din Michigan și să susținem o abordare multi-energie orientată spre client în primul rând”.
Stellantis și-a lansat la scurt timp după crearea companiei, în 2021, planul Dare Forward 2030, prin care și-a fixat țintele de electrificare și de dezvoltare a celor 14 mărci pe care le deține. Strategia companiei a fost una extrem de abilă, multi-energie, care a oferit flexibilitate pentru perioadele în care piața își schimbă preferințele, așa cum se întâmplă în prezent cu segmentul electric. Faptul că propulsia electrică a fost dezvoltată ca versiune de echipare a modelelor tradiționale cu combustie, iar mașinile electrice sunt produse pe linii de fabricație multi-energie permite o ajustare permanentă a producției în funcție de cererea pieței.
„Abordarea multi-energie a Stellantis, care cuprinde produse, platforme, sisteme de producție și lanțuri de aprovizionare, va permite companiei să abordeze diferite scenarii de adoptare a soluțiilor electrice” spun cei de la Stellantis, care au dezvoltat inclusiv platforme mixte, ce permit echiparea cu orice tip de motorizare a unui model.
Dare Forward 2030 prevede investiții de peste 50 de miliarde de euro în electrificare, în cei zece ani pe care îi acoperă, ținta finală fiind un procent de 100% din vânzările de vehicule asigurat de mașini electrice, pe segmentul de autoturisme, în Europa, și 50% pentru autoturisme și pick-up-uri în SUA, până în 2030. Planul include și investiții în unități de producție de baterii până la o capacitate de aproximativ 400 GWh în America de Nord și Europa.