Fondul Suveran al Kuweitului, care este unul dintre cei mai importanți acționari ai Mercedes-Benz AG, a vândut un sfert din participația deținută la compania germană, reducându-și astfel ponderea în rândul acționarilor sub 5%, după aproape 40 de ani de când a investit în renumita companie germană.
Kuweit Investment Authority, fondul suveran al Kuweitului prin intermediul căruia statul își administrează investițiile străine din companii globale, și-a scos la vânzare peste 20 de milioane de acțiuni, la un preț cerut de 69,27 de euro per acțiune, potrivit unui anunț al Bursei din Frankfurt, ceea ce înseamnă că are un preț mai mic cu 3,6% față de prețul de închidere de marți.
Pachetul reprezintă aproximativ 1,9% din totalul acțiunilor Mercedes-Benz (fosta Daimler AG). Mercedes a confirmat vânzarea acțiunilor și faptul că fondul și-a redus astfel participația.
Compania a precizat că a fost informată de Kuweit de faptul că fondul dorește să rămână unul dintre acționarii companiei. Motivația Kuweit Investment Authority a fost pusă pe seama „strategiei de diversificare a deținerilor”.
Fondul kuweitian era al treilea cel mai mare acționar al Mercedes-Benz, cu 6,8%, după companiile chineze Geely și BAIC, care au fiecare aproape 10% din compania germană specializată în autovehicule premium.
Imediat după anunț, acțiunile Mercedes au pierdut circa 2,4% din preț, însă nivelul de circa 70 de euro pe acțiune este mult peste cel din octombrie, când era atins un minim de 52 de euro pe acțiune.
Mercedes-Benz a inițiat, separat de această vânzare, o campanie de răscumpărare de acțiuni în valoare de patru miliarde de euro, acțiuni ce vor fi cumpărate de pe bursă în următorii doi ani și retrase de pe piață.