Judecătorii tribunalului regional din Munchen au anunțat că acceptă o pedeapsă cu suspendare pentru fostul CEO al Audi, Rupert Stadler, dacă acesta își recunoaște vinovăția. Până acum fostul oficial Audi a pledat nevinovat.
Patru persoane sunt inculpate în dosarul Dieselgate care se judecă la Tribunalul Munchen, în care acuzațiile aduse de procurori se referă la faptul că șefii Audi nu au încetat decât în 2018 să producă și să vândă mașini care manipulau testele de emisii, deși scandalul a izbucnit în 2015, la aproximativ șapte ani de la startul dezvoltării acestor motoare.
Procurorii au adus dovezi în instanță care încearcă să demonstreze că fostul CEO a avut la dispoziție informații complete despre existența unor dispozitive care manipulau testele de emisii, însă Stadler susține că nu a fost informat de inginerii care s-au ocupat de aceste motoare.
CITEȘTE ȘI FOTO Accident în Gara CFR Galați, cu victime și deces. Guvernul începe să evalueze angajații CFRAncheta a început încă din 2018, la acel moment Stadler fiind arestat în timpul anchetei, după ce procurorii au făcut o serie de percheziții la biroul acestuia din sediul Audi. Între timp, acesta a fost eliberat pentru a fi judecat în libertate, însă niciodată nu și-a reconoscut vinovăția pentru faptele de care este acuzat. Dintre cei patru inculpați, doar unul singur a recunoscut faptele, în timp ce ceilalți doi, fostul șef de dezvoltare și inginerul șef al Audi, și-au menținut și ei declarațiile de nevinovăție.
Ultimul termen al procesului a adus o nouă poziție a magistraților, care, potrivit presei germane, au oferit inculpaților posibilitatea de a recunoaște faptele în schimbul unei pedepse cu suspendare. Concluziile desprinse din probatoriu arată că Rupert Stadler ar fi avut acces la informațiile necesare pentru a dispune oprirea producției de motoare cu emisii peste limitele legale, inclusiv în urma investigațiilor realizate de KBA, autoritatea federală pentru transport.
Rupert Stadler era CEO al Audi AG la momentul izbucnirii Dieselgate, el fiind și cel care avea decizia finală în cadrul companiei. El susține însă acum, în fața judecătorilor, că inginerii nu i-au prezentat toate informațiile din care ar fi putut lua decizia corectă și că nu a putut să realizeze frauda care se derula în companie, pentru că nu a avut imaginea de ansamblu. Inginerii "au fost, așadar, de vină", a declarat în proces Rupert Stadler, care a fost menținut în funcție multă vreme după izbucnirea scandalului Dieselgate.
Fostul șef Audi vorbește despre o tactică diferită a inginerilor, spre deosebire de cei de la VW, astfel că persoanele care au participat efectiv la crearea dispozitivului de manipulare a testelor de emisii nu au oferit pe parcursul investigației interne decât unele informații, astfel că nu a putut lua o decizie corectă adică să oprească utilizarea unor motoare considerate ilegale.
Audi a continuat să vândă motoarele chiar dacă scandalul explodase atât în SUA, cât și în Europa. Pentru această acuzație, pedeapsa pe care o poate primi fiecare din directorii inculpați ajunge până la 10 ani de închisoare. Problema lui Stadler este că unii dintre inginerii implicați spun că șefii cunoșteau încă de la început despre utilizarea tehnologiilor care manipulau comportamentul motoarelor în timpul testelor.
CITEȘTE ȘI Compania familiilor Porsche și Piech, care controlează VW Group, a obținut un profit de 5 miliarde euro pentru 2022, dar a împrumutat 7 miliarde euro de la bănciPotrivit rechizitoriului, Audi a vândut peste 400.000 de automobile echipate cu motoare diesel pe care erau montate dispozitive ilegale. Cea mai mare parte a acestor motoare a fost vândută în SUA, în timp ce în Europa au ajuns mai puțin de 100.000 de automobile, majoritatea în Germania. Acuzațiile aduse lui Rupert Stadler sunt cele de fraudă și publicitate înșelătoare.
Rupert Stadler a plătit deja o primă sancțiune direct fostului angajator, companiei VW, în urma unei investigații care a stabilit că el a fost responsabil cu dezvoltarea motoarelor 3.0 TDI și 4.2 TDI care au fost instalate pe mașini VW, Audi și Porsche. Suma pentru care fostul CEO a semnat o înțelegere cu VW Group a fost de 4,1 milioane de euro, la care s-au adăugat alte zeci de milioane suportate de compania de asigurări care asigurase administratorul.