Jaguar Land Rover (JLR), cel mai mare producător auto din Marea Britanie, va desființa circa 1.000 de locuri de muncă, care sunt în prezent ocupate de angajați cu contracte pe termen scurt, pe fondul scăderii vânzărilor de automobile diesel pe piața britanică și a incertitudinilor legate de Brexit, transmite Bloomberg, preluată de News.ro.
Compania, divizie a Tata Motors, va anunța oficial măsura luni, când va prezenta angajaților planurile de producție aferente anului fiscal 2018-2019, potrivit unui comunicat publicat vineri.
”În condițiile factorilor negativi care afectează industria auto, facem unele ajustări ale programelor de producție și ale angajaților”, a arătat compania.
CITEȘTE ȘI Google, obligată de justiția din Marea Britanie și Franța să respecte ”dreptul de a fi uitat” al unor persoaneRestructurările vor avea loc la fabrica Solihull de lângă Birmingham, care fabrică vehicule Range Rover și Land Rover Discovery și care are 10.000 de angajați.
JLR a anunțat în ianuarie că fabrica Halewood de lângă Liverpool, care produce modelele Range Rover Evoque și Discovery Sport, va reduce producția în al doilea trimestru, din cauza îngrijorărilor provocate de Brexit și a reducerii pieței de automobile diesel.
Compania a anunțat în comunicatul de vineri că va continua sxă recruteze un număr mare de ingineri, absolvenți și ucenci, în contextul investițiilor în produse și tehnologii noi, și că menține fabricile din Marea Britanie, în care a investit peste 4 miliarde de lire sterline din 2010.