Industria auto reacționează la interzicerea motoarelor termice în 2035: E nevoie de o masivă creștere a infrastructurii de încărcare

Industria auto reacționează la interzicerea motoarelor termice în 2035: E nevoie de o masivă creștere a infrastructurii de încărcare
scris 11 iun 2022

Asociația Constructorilor de Automobile din Europa (ACEA) a reacționat la votul Parlamentului European, care marchează interzicerea motoarelor termice, din 2035. „Transformarea depinde de mulți factori externi care nu sunt în mâinile noastre”, a anunțat Oliver Zipse, președintele ACEA și CEO al BMW Group.

Industria auto europeană a transmis o primă poziție referitoare la demersul legislativ al Parlamentului European, care a adoptat propunerea Comisiei Europene de reducere cu 100% a emisiilor de CO2 pentru autoturismele noi, începând cu 2035. ACEA, printr-un document semnat de CEO-ul Oliver Zipse, care își exercită mandatul de președinte al asociației, spune că „țintele sunt deja extrem de provocatoare și pot fi atinse doar cu o masivă creștere a infrastructurii de încărcare și alimentare”.

Urmărește-ne și pe Google News
VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, Market Analyst eToro: Majoritatea tour-operatorilor se așteaptă la un flux mai mare de turiști. Cresc prețurile, de la bilete de avion la hotel și mâncare CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, Market Analyst eToro: Majoritatea tour-operatorilor se așteaptă la un flux mai mare de turiști. Cresc prețurile, de la bilete de avion la hotel și mâncare

Asociația mai precizează că este îngrijorată de acest vot, „având în vedere că transformarea sectorului este dependentă de mulți factori externi care nu sunt pe deplin în mâinile noastre”.

„Industria auto va contribui pe deplin la ținta de neutralitate de carbon a Europei, în 2050. Industria noastră este în mijlocul unei ample acțiuni pentru vehicule electrice, cu noi modele pregătite să sosească. Acestea întâlnesc cererile clienților și conduc tranziția către mobilitatea sustenabilă”, a declarat Oliver Zipse.

În același timp, reprezentanții industriei auto atrag atenția asupra faptului că este nevoie de o revizuire transparentă a reglementărilor pe parcursul perioadei până la momentul 2035.

În primul rând, cei de la ACEA vorbesc despre detaliile importante care vor contribui la tranziția la propulsia electrică: dezvoltarea infrastructurii de încărcare și disponibilitatea materiilor prime pentru producția de baterii.

ULTIMA ORĂ Parlamentul European a votat interzicerea motoarelor diesel și pe benzină, în 2035. Este cel mai dificil pas ce trebuia bifat. Urmează negocieri CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Parlamentul European a votat interzicerea motoarelor diesel și pe benzină, în 2035. Este cel mai dificil pas ce trebuia bifat. Urmează negocieri

Din acest motiv, ACEA face apel la decidenții europeni să adopte celelalte reglementări conectate cu Fit for 55: țintele de CO2 pentru 2025 – 2030 și măsurile pentru obligativitatea investițiilor în infrastructură, grupate sub numele Alternative Fuels Infrastructure Regulation (AFIR), într-un singur pachet „coerent”. În prezent, propunerea Comisiei Europene, inclusă în pachetul Fit for 55, cuprinde și țintele intermediare: 15% reducere a emisiilor în 2025 și 55% reducere în 2030, de unde și numele pachetului.

ACEA reunește 16 companii auto cu activități în Europa, specializate în producția și vânzarea de autoturisme, vehicule comerciale, camioane și autobuze: BMW Group, DAF Trucks, Daimler Truck, Ferrari, Ford of Europe, Honda Motor Europe, Hyundai Motor Europe, Iveco Group, Jaguar Land Rover, Mercedes-Benz, Renault Group, Stellantis, Toyota Motor Europe, Volkswagen Group, Volvo Cars și Volvo Group. Companiile și furnizorii acestora au un număr de 12,7 milioane de angajați în Europa, adică 6,6% din joburile din UE, din care 3,5 milioane sunt chiar în producția auto.

viewscnt
Afla mai multe despre
acea
interzicere motoare termice
fit for 55
emisii co2