Germania monitorizează cu atenție evoluția de la Daimler, după ce o a doua companie chineză a decis să-și majoreze participația deținută la producătorul german de mașini de lux, a declarat, joi, un oficial al Ministerului Economiei de la Berlin, transmite Reuters.
Duminică, Reuters anunța că firma de stat BAIC, principalul partener al Daimler în societatea mixtă din China, a demarat un plan ce vizează dublarea participației sale deținute la grupul german, după ce, în iulie, a achiziționat 5% din Daimler. Încă din 2015, BAIC a indicat că este interesat de achiziționarea unei participații la Daimler și și-a extins eforturile după ce Li Shufu, președintele producătorului auto rival chinez Zhejiang Geely Holding Group, a cumpărat 9,69% din Daimler, în 2018, devenind cel mai mare acționar al grupului german, scrie Agerpres.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Deși firmele chineze ar putea ajunge la o deținere combinată de 20%, insuficientă pentru a ajunge o minoritate de blocaj, ele ar putea avea un impact major la adunările acționarilor, în funcție de modul în care votează ceilalți, a explicat oficialul. Acesta a adăugat: "Prin urmare, Ministerul Economiei monitorizează cu atenție evoluții de la Daimler".
Comentariile vin pe fondul sporirii temerilor în Germania privind implicațiile economice și de securitate ale creșterii concurenței din partea producătorilor chinezi, în special în zone importante pentru Berlin, cum ar fi industria auto.