FOTO Toyota a prezentat în Europa cele mai noi concepte electrice

FOTO Toyota a prezentat în Europa cele mai noi concepte electrice
scris 5 dec 2023

Toyota Sport Crossover Concept și Urban SUV sunt cele mai noi concepte electrice ale japonezilor, care anticipează viitoare modele de serie, cu date de lansare 2024 și 2025.

Toyota a fost prezentă la Bruxelles, în capitala politică a Uniunii Europene, cu modele noi și o strategie agresivă de electrificare pentru această piață, pentru următorii doi ani. Constructorul japonez vrea să lanseze în total șase modele electrice până în 2026, să dezvolte „multiple tehnologii de baterii” și să poată lansa bateriile solid-state în 2027 – 2028, cu încărcare de numai 10 minute.

Urmărește-ne și pe Google News
Tranzacție - Christian Tour vrea să preia din nou sub control Anima Wings CITEȘTE ȘI Tranzacție - Christian Tour vrea să preia din nou sub control Anima Wings

Strategia de electrificare din Europa se va baza pe lansări de noi modele, două dintre acestea fiind prefigurate de conceptele Sport Crossver și Urban SUV, dezvăluite la Bruxelles. Primul este un SUV Coupe, cu o siluetă extrem de aerodinamică, care preia din temele de design existente în gama Toyota, dar vine și cu o serie de noutăți, cu linii care amintesc de designul Lexus.

Modelul a fost prezentat pentru prima dată în China, la salonul auto din Shanghai, și aduce o noutate pentru clienții din Europa: a fost dezvoltat de parteneriatul dintre Toyota și BYD, un joint-venture creat de cele două companii în China. Bazat pe o platformă BYD, modelul de serie care va fi dezvoltat din acest concept va beneficia de un timp scurt de lansare.

FOTO Toyota a prezentat în Europa cele mai noi concepte electrice

FOTO Toyota a prezentat în Europa cele mai noi concepte electrice

FOTO Toyota a prezentat în Europa cele mai noi concepte electrice

Un al doilea model, prezentat de asemenea sub formă de concept, dar pregătit să ajungă în versiune de serie chiar de anul viitor, este Urban SUV Concept, despre care Toyota spune că va fi „cel mai compact și accesibil” dintre cele șase modele electrice pe care compania vrea să le lanseze în următorii ani, în Europa. Principalele trăsături sunt tracțiunea integrală și două versiuni de baterii, cre să ofere alternative clienților europeni.

Dacia Sandero revine ca lider absolut al pieței auto din Europa CITEȘTE ȘI Dacia Sandero revine ca lider absolut al pieței auto din Europa

Toyota a anunțat că va introduce pe modelele sale bateriile LFP, care au un cost de producție mai redus și o flexibilitate în utilizare mai mare, chiar dacă viteza de încărcare nu este la fel de bună ca la alte tehnologii.

În ceea ce privește strategia pe termen lung, Toyota a confirmat ținta pentru bateriile solide, 2027 – 2028, dar a venit cu un detaliu care scade simțitor entuziasmul celor care așteptau această tehnologie: producția acestor baterii, care vor asigura o viteză de încărcare foarte mare, va asigura doar „câteva zeci de mii de vehicule” anual, ceea ce înseamnă o capacitate extrem de mică raportată la volumele de mașini electrice vândute în acest moment la nivel global.

FOTO Toyota a prezentat în Europa cele mai noi concepte electrice

FOTO Toyota a prezentat în Europa cele mai noi concepte electrice

FOTO Toyota a prezentat în Europa cele mai noi concepte electrice
viewscnt
Afla mai multe despre
toyota
concepte toyota
suv toyota byd
toyota electric