Șeful Renault Group, reales președinte al ACEA, cere, într-un manifest al industriei auto, „scheme de stimulare” a mașinilor electrice

Șeful Renault Group, reales președinte al ACEA, cere, într-un manifest al industriei auto, „scheme de stimulare” a mașinilor electrice
scris 3 dec 2023

Luca de Meo, CEO-ul grupului Renault, a fost ales pentru a doua oară președinte al ACEA, mandatul său fiind prelungit cu încă un an. Este și ultimul pe care are dreptul să-l primească, conform statutului.

Asociația Constructorilor Europeni de Automobile l-a ales din nou pe șeful Renault în funcția de președinte al organizației, prelungindu-i mandatul până în 2024. Luca de Meo a fost unul dintre cei mai virulenți președinți ai organizației în legătură cu propunerile de regulamente și norme de poluare pe care Comisia Europeană și celelalte instituții europene le-au avansat în ultimii ani. Cea mai puternică opoziție a fost cea referitoare la introducerea normelor Euro 7, care ar urma să îngreuneze financiar tranziția companiilor auto la propulsia electrică.

Urmărește-ne și pe Google News
700 de pasageri au rămas blocați 8 ore într-un tren Eurostar CITEȘTE ȘI 700 de pasageri au rămas blocați 8 ore într-un tren Eurostar

În ședința în care Luca de Meo a fost reales, ACEA a lansat manifestul „O industrie auto europeană competitivă, conducând revoluția mobilității”, prin care companiile auto din Europa își expun viziunea „pentru o industrie care susține durabilitatea, locurile de muncă europene cu înaltă calificare, transportul sigur și de încredere, competitivitatea la scară globală și mobilitatea accesibilă pentru toți”.

Documentul publicat de ACEA cuprinde recomandări-cheie de politică pentru următorul mandat de cinci ani al UE și stabilește un plan de acțiune pentru un ecosistem european de mobilitate competitiv, bazat pe trei piloni: ofertă, producție și cerere.

„Sectorul nostru se află în mijlocul celei mai mari transformări de peste un secol”, a declarat Luca de Meo. „Nu punem sub semnul întrebării necesitatea decarbonizării. Investim miliarde pentru ca acest lucru să se întâmple – mult mai mult decât orice alt sector”, a mai spus Meo, care susține că este nevoie ca Europa să se ocupe de întreg lanțul valoric al industriei auto. „Problemele cu care ne confruntăm se referă la toate sectoarele: auto, minerit, energie, infrastructură și nu numai. Dacă te uiți la concurenții noștri globali, vezi că sunt foarte buni în a face asta”.

Șeful Renault făcut apel la instituțiile UE pentru susținerea industriei așa cum o face China. „Europa nu trebuie doar să se asigure că suntem la fel de bine echipați ca și alte regiuni, ci trebuie, de asemenea, să concuram pe condiții echitabile. Concurența este foarte sănătoasă, iar concurența adevărată înseamnă, de asemenea, piețe globale deschise și reguli de comerț liber și echitabil”, a spus De Meo.

FOTO & VIDEO Corespondență din Lisabona - Cel mai așteptat moment al anului în industria auto românească: Noul Duster a fost prezentat. Toate detaliile despre a 3-a generație a SUV-ului Dacia CITEȘTE ȘI FOTO & VIDEO Corespondență din Lisabona - Cel mai așteptat moment al anului în industria auto românească: Noul Duster a fost prezentat. Toate detaliile despre a 3-a generație a SUV-ului Dacia

El a cerut ca Europa să devină un hub pentru fabricarea de vehicule ecologice și inteligente. „Trebuie să colaborăm cu factorii de decizie politică pentru a crea condițiile pentru fabricarea unei game variate de modele cu emisii zero, inclusiv vehicule electrice mici, la prețuri accesibile, care sunt profitabile de produs în Europa”, a mai spus președintele ACEA și CEO al Renault, care a cerut sprijin din partea UE.

„Trebuie să lucrăm pe partea cererii prin scheme de stimulare adecvate, adecvate scopului, la toate nivelurile de politică, de la UE până la autoritățile urbane și locale.”

viewscnt
Afla mai multe despre
luca de meo
acea
presedinte acea
subventii auto