FOTO Symbio lansează prima gigafabrică de celule cu hidrogen

FOTO Symbio lansează prima gigafabrică de celule cu hidrogen
scris 5 dec 2023

Stellantis continuă să investească în propulsia bazată pe hidrogen, cu ajutorul tehnologiei fuel cell, care se dovedește tot mai atractivă pentru industria auto pe segmentul vehiculelor comerciale. Constructorul auto, în parteneriat cu Michelin și Forvia (Faurecia), au inaugurat prima fabrică de celule de combustie cu hidrogen, în Franța.

SymphonHy Gigafactory este numele celui mai mare sit industrial integrat din Europa, specializat în producția de fuel cell (celule de combustie cu hidrogen), inaugurat în urma unei investiții de un miliarde de euro. Uzina face parte din proiectul strategic HyMotive, susținut de UE și Guvernul Franței. Celulele Symbio produse în noua fabrică vor echipa atât vehiculele comerciale produse de Stellantis, din segmentele de vanuri mari și pickup-uri, destinate pieței din SUA, cât și vehiculele comerciale ușoare din Europa.

Urmărește-ne și pe Google News
LISTA de exproprieri pentru metroul Cluj-Napoca. Kaufland, Ursus, universități și o parohie - vizate CITEȘTE ȘI LISTA de exproprieri pentru metroul Cluj-Napoca. Kaufland, Ursus, universități și o parohie - vizate
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

Noua uzină este situată în regiunea Auvergne-Rhône-Alpes, va avea circa 1000 de angajați și va găzdui sediul companiei, zona de producție, un centru de inovare, dar și Academia Symbio Hydrogen.

Capacitatea de producție pe care o are la momentul inaugurării este de 16.000 de sisteme de celule anual, dar va ajunge în 2026 la 50.000 de unități, pe o suprafață totală de 26.000 mp.

Peste 450 de ingineri, dintre care 100 în cercetare, 20 de doctori în disciplinele specifice, electrochimie, chimie și știința materialelor au fost anunțați pentru centrul de inovare al uzinei.

FOTO Symbio lansează prima gigafabrică de celule cu hidrogen

Stellantis produce și vinde în Europa modelele Peugeot e-Expert,  Citroën e-Jumpy și Opel Vivaro-e, în variantă de propulsie cu hidrogen, pregătind acum versiuni noi, care oferă autonomii până la 500 de km și timp de încărcare 10 minute.

CEO-ul Michelin, Florent Menegaux, subliniază faptul că a stat la originea acestei companii, înainte de a-i atrage ca parteneri pe cei de la Forvia și Stellantis.

Brandul chinezesc MG și-a deschis primul showroom în București. Cât costă modelul MG 4, care se bate cu Dacia Spring în Europa CITEȘTE ȘI Brandul chinezesc MG și-a deschis primul showroom în București. Cât costă modelul MG 4, care se bate cu Dacia Spring în Europa

„Michelin a crezut foarte devreme în hidrogen și în Symbio, pe care am cumpărat-o înainte de a-l face o societate mixtă cu Forvia în 2019. Intrarea Stellantis în capitalul companiei anul acesta confirmă că hidrogenul răspunde unei preocupări constante pentru a susține viitorul mobilității”.

„Inaugurarea de astăzi marchează o etapă importantă, deoarece hidrogenul face parte din gama de tehnologii pe care le oferim clienților noștri de vehicule utilitare ușoare. Această tehnologie este o parte cheie a puternicului ecosistem electric pe care îl dezvoltăm pentru a ne sprijini obiectivul îndrăzneț de a atinge 100% din vânzările noastre în Europa și 50% în Statele Unite cu vehicule electrice, până în 2030”, a declarat și Carlos Tavares, CEO Stellantis, la lansarea uzinei.

Brandul chinezesc MG și-a deschis primul showroom în București. Cât costă modelul MG 4, care se bate cu Dacia Spring în Europa CITEȘTE ȘI Brandul chinezesc MG și-a deschis primul showroom în București. Cât costă modelul MG 4, care se bate cu Dacia Spring în Europa

Tehnologia cu celule fuel cell are o serie de avantaje în combinație cu o baterie de capacitate mică, permițând autonomii mari, performanțe dinamice specifice motoarelor electrice și o încărcare rapidă, similară cu cea a vehiculelor cu benzină sau motorină.

Symbio este o companie creată de Michelin, în care au intrat ulterior Stellantis și Forvia având ca obiectiv producția de soluții de mobilitate cu hidrogen. Planurile companiei prevăd atingerea unei capacități de producție de 200.000 de StackPack-uri (sisteme preintegrate de propulsie) pe an, până în 2030.

viewscnt
Afla mai multe despre
symbio
stellantis hidrogen
celule combustie hidrogen
fuel cell