Sud-coreenii de la Hyundai au dezvăluit primele imagini și informații referitoare la noua generație a SUV-ului de clasă mare, Santa Fe, care primește un design complet nou, cu linii ce amintesc izbitor de Land Rover Defender.
A cincea generație a SUV-ului Hyundai Santa Fe a fost prezentată de sud-coreeni, împreună cu primele informații, destul de sumare, referitoare la dotări și absolut deloc la motorizări.
Trăsăturile off-road sunt foarte bine puse în valoare de noul deisgn, însă mașina are proporții și linii extrem de moderne, robuste, cu o parte frontală aproape verticală și blocuri optice cu o suprafață mare, având o semnătură luminoasă complet nouă, în forma literei H, care se regăsește și în zona luminilor din spate.
„Noul Santa Fe este un SUV care asigura un echilibru între utilizarea de zi cu zi și călătoriile în natură - de la excursii în familie, la experiențe de camping”, a explicat SangYup Lee, șeful Hyundai Global Design Center.
CITEȘTE ȘI Dacia a vândut mai multe mașini în prima jumătate de an, dar se confruntă cu scăderea pieței auto în Europa. Cotă record pe piața de retail, în premieră locul 1 în Italia. Cele mai vândute modeleLa interior, imaginile dezvăluie finisaje premium, cu un display larg, care acoperă atât zona instrumentelor de bord, cât și pe cea de infotainment. Pentru a sublinia caracterul ecologic al noului model, compania spune că a folosit pentru dezvoltarea acestuia materiale durabile, cum ar fi plasticul reciclat (plafon; covorase; spatarele scaunelor - al doilea & al treilea rand) și pielea ecologică (panou de bord & portiere).
Premiera mondială a noului Hyundai Santa Fe va avea loc abia în luna august, când vor fi făcute publice și informații referitoare la motorizări. Lansarea comercială va avea loc abia peste un an, în a doua jumătate a anului 2024, după cum a anunțat compania.