EuroNCAP anunță că a salvat peste 78.000 de vieți, în cei 20 de ani de funcționare, după ce a „distrus” peste 1800 de mașini

EuroNCAP anunță că a salvat peste 78.000 de vieți, în cei 20 de ani de funcționare, după ce a „distrus” peste 1800 de mașini
scris 3 feb 2017

Organizația independentă EuroNCAP, cea care se ocupă cu testarea automobilelor vândute pe piața europeană din punct de vedere al siguranței oferite pasagerilor, a făcut un impresionant bilanț pentru a aniversa 20 de ani de la primul test. Pentru a ajunge în punctul actual, în care mașinile sunt „mai sigure ca niciodată”, inginerii EuroNCAP au „distrus” peste 1.800 de automobile, în valoare de 160 de milioane de euro.

Mai mult de 78.000 de vieți au fost salvate ca urmare a testelor realizate de EuroNCAP și a tehnologiilor de siguranță introduse de producători în urma presiunilor efectuate de aceste teste, anunță organizația într-un comunicat special, destinat aniversării a 20 de ani de funcționare. Din 1997, momentul înființării EuroNCAP, au fost realizate peste 630 de evaluări de siguranță, au fost testate peste 1800 de autovehicule și s-au cheltuit peste 160 de milioane de euro, într-una dintre cele mai ample acțiuni private de salvare de vieți. În tot acest timp, producătorii de autoturisme au îmbunătățit mașinile pentru a face față acestor teste, au introdus tot mai multe dispozitive de siguranță, active sau pasive.

Urmărește-ne și pe Google News

Să ne amintim numai faptul că, dacă în 1981, Mercedes Benz introducea airbag-ul ca opțiune pentru clienții săi, pe modelul W126  (predecesorul S Klass), astăzi, orice automobil vândut în Europa este echipat cu mai multe airbag-uri, unele inclusiv destinate pietonilor.

Oficial minister: Șoferii nu mai primesc înapoi banii din taxa auto CITEȘTE ȘI Oficial minister: Șoferii nu mai primesc înapoi banii din taxa auto

Potrivit informațiilor EuroNCAP, anul viitor vor fi testate sistemele care recunosc și evită impactul cu bicicliștii, iar planurile pentru următorii ani sunt la fel de îndrăznețe.
Membrii EuroNCAP sunt diferite instituții publice din mai multe țări, dar și organizații private, organizația fiind una de tip nonprofit. Specialiștii care realizează testele sunt profesioniști independenți, care nu au legături cu producătorii de autovehicule.

Membri EuroNCAP

Allgemeiner Deutscher Automobil-Club e V (ADAC)
Ministerul Transporturilor - Germania
Department for Transport (DfT) – Marea Britanie
Ministerul Infrastructurii și Mediului – Olanda
Departamentul de transport – Franța
Generalitat de Catalunya - Spania
International Consumer Research and Testing – Marea Britanie
Swedish Transport Administration – Suedia
Thatcham Research – Marea Britanie
Ministère de l'Ecologie, du Développement durable et de l'Energie – Franța
Automobile Club d'Italia (ACI)
Organizația dispune de mai multe facilități de testare, care aparțin membrilor săi sau partenerilor din Germania, Marea Britanie, Franța, Spania și Italia.

Primul test a fost anunțat public pe 4 februarie 1997, cu sprijinul FIA, ICRT și guvernelor Marii Britanii și Suediei. Până la acel moment, producătorii nu respectau decât cerințele legale, impuse de legislația din fiecare stat, fără a exista un sistem public de testare și de comparare a rezultatelor.

Primul grup de mașini testate au fost mașini din clasa B, așa numitele supermini. La acel moment, Ford Fiesta și Volkswagen Polo au primit 3 stele din patru, în timp ce unul dintre cele mai bine vândute modele de pe piață, Rover 100, a primit doar o stea. Fiat Punto, Nissan Micra, Opel Corsa și Renault Clio au primit atunci câte două stele.

Producătorii au atacat atunci testele în mod public, susținând că sunt dure și este imposibil să obții 4 stele. Cinci luni mai târziu, Volvoi S40 deveena oficial primul automobil cu 4 stele din 4 la un test EuroNCAP.

Max Mosley, primul președinte al EuroNCAP: „La douăzeci de ani de la startul unui program controversat, respins de producători, acuzat de standarde nerealiste, EuroNCAP face acum parte din fenomenul auto. Mii de victime au fost evitate, cererea consumatorilor pentru siguranță este ridicată, constructorii concurează pentru rezultatele de siguranță, iar standardele de siguranță ale vehiculelor continuă să se îmbunătățească.

În luna decembrie, EuroNCAP a anunțat care sunt cele mai sigure mașini în clasele lor, pe baza celor mai dure teste de până acum, realizate în 2016. Astfel, Toyota Prius a primit ttitlul pentru clasa „Large Family Car”, Hyundai Ioniq, pentru clasa „Small Family Car”, iar VW Tiguan, pentru clasa „Small Off-Roader”.

viewscnt
Afla mai multe despre
euroncap
masini
distrus