CONFIRMARE Francezii de la Delfingen, printre principalii jucători din industria cablurilor auto, se extind în România prin cumpărarea unui rival

CONFIRMARE Francezii de la Delfingen, printre principalii jucători din industria cablurilor auto, se extind în România prin cumpărarea unui rival

Producătorul francez de sisteme de protecție a cablurilor pentru industria auto Delfingen, printre principalii jucători din industria de profil, cu două fabrici în România, preia rivalul german Schlemmer, inclusiv a fabricii din Satu Mare, tranzacția fiind avizată de Consiliul Concurenței.

Tranzacția a fost anunțată de Profit.ro în urmă cu o lună.

Urmărește-ne și pe Google News

Fondată în 2005, Schlemmer România produce la fabrica din Satu Mare tuburi flexibile extrudate pentru industria auto, având circa 350 de angajați. Compania-mamă a investit 10 milioane de euro în construcția unității din Satu Mare.

La finele anului trecut, grupul german a fost plasat în procedură preliminară de faliment de către Tribunalul Comercial din Munchen, pe fondul dificultăților operaționale și financiare. Procedura a fost confirmată în luna martie.

VIDEO & FOTO Ford Bronco, cel mai nou off-roader lansat pe piață, la care europenii nu au deocamdată acces CITEȘTE ȘI VIDEO & FOTO Ford Bronco, cel mai nou off-roader lansat pe piață, la care europenii nu au deocamdată acces

Schlemmer și-a vândut ulterior operațiunile din Asia către partenerul local Fengmai-Ningbo Huaxiang Group, iar acum a intrat în negocieri exclusive cu grupul francez Delfingen pentru vânzarea activelor din Europa și Africa.

Activele vizate includ 5 unități de producție, în Germania, România, Rusia, Maroc și Tunisia, cu 1.000 de angajați în total și afaceri anuale de aproximativ 100 milioane de euro.

Pentru aproximativ o treime din aceste cifre este responsabilă fabrica Schlemmer din Satu Mare.

Schlemmer România a înregistrat în 2018 o cifră afaceri de 154 milioane de lei (31 milioane de euro) și a obținut un profit de 12,2 milioane de lei, în scădere cu 36% față de anul precedent.

În 2018, fabrica Schlemmer din Carei avea 345 de angajați și datorii de 52,6 milioane de lei.

Într-un context dificil de piață, achiziția ar permite Delfingen să își consolideze cota de piață în Europa și poziția de proximitate față de producătorii germani de mașini și componente, precum și să își concentreze eforturile de cercetare și dezvoltare în sprijinul tranziției sectorului auto la motoarele hibride/electrice.

EXCLUSIV Dacia - nevoită să retrimită o parte din angajați în șomaj tehnic, din cauza lipsei de comenzi. Compania spune că \ CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Dacia - nevoită să retrimită o parte din angajați în șomaj tehnic, din cauza lipsei de comenzi. Compania spune că "se adaptează cererii"

Achiziția ar urma să fie finalizată într-un interval de trei luni. Tranzacția va fi finanțată prin intermediul unor credite contractate de la partenerii financiari existenți.

Delfingen, o afacere de familie înființată în 1954, are peste 2.800 de angajați și activități de producție și R&D în 20 de țări, inclusiv în România, unde deține două fabrici, la Arad și, respectiv, Negoiești, județul Prahova.

Cele două fabrici, cu peste 200 de angajați în total, au obținut afaceri agregate de 66,22 milioane de lei în 2018 și un profit net cumulat de circa 7 milioane de lei.

Grupul francez este controlat de familia Streit, aproximativ o treime dintre acțiuni fiind listate pe bursa Euronext de la Paris.

viewscnt
Afla mai multe despre
delfingen
schlemmer
schlemmer satu mare
tranzactie
preluare
negocieri
delfingen romania
sisteme protectie cabluri
cabluri auto