BMW a semnat un contract de 2 miliarde de euro pentru celule de baterii pentru vehicule electrice, cu producătorul Northvolt, o companie suedeză care va folosi doar energie regenerabilă pentru producția celulelor.
BMW Group a semnat un contract „pe termen lung”, în valoare de 2 miliarde de euro, cu compania suedeză Northvolt pentru furnizarea de celule de baterii, transmite costructorul german, care precizează că livrarea va începe în 2024. Celulele vor fi produse în Suedia, la fabrica aflată în cosntrucție în Skelleftea, Suedia.
Ceea ce diferențiază Northvolt de alți producători de baterii este faptul că și-a propus să folosească exclusiv energie din surse regenerabile, eoliană și hidro.
"Pentru a contribui eficient la protecția climatică ne propunem să îmbunătățim dezvoltarea durabilă al produselor noastre - de la resurse la reciclare. Acest lucru se aplică în special producției de baterii de înaltă tensiune, una cu consum mare de energie, pentru automobilele noastre electrice. Acesta este motivul pentru care acum avem un acord contractual cu producătorii noștri de celule că vor folosi doar energie verde pentru a produce generația a cincea a celulelor noastre de baterii" a declarat Oliver Zipse, șeful BMW.
Andreas Wendt, membru al Consiliului de Administrație al BMW AG pentru achiziții și rețeaua de furnizori, a precizat că Northvolt este al treilea furnizor de celule de baterii cu care colaborează, alături de CATL și Samsung SDI. „Semnarea acestui contract este un alt pas pentru îndeplinirea pe termen lung a nevoilor noastre tot mai mari de baterii. În mod sistematic, extindem electrificarea flotei noastre de automobile. Până în 2023 ne propunem să avem 25 de modele electrificate pe șosele - mai mult de jumătate dintre ele full electric.", a spus Wendt.
De asemenea, BMW Group se va aproviziona și cu celule fabricate în Europa de la producătorul chinez CATL - de la fabrica aflată în prezent în construcție la Erfurt (Germania). BMW spune că fiecare generație de celule de baterii de la BMW Group este cumpărată pe baza unei competiții globale care evaluează tehnologia și rațiuni de business celui mai bun producător. "Acest lucru asigură că avem mereu acces la cea mai bună tehnologie de celule posibilă."
Anunțul mai spune că BMW Group și Northvolt se vor aproviziona cu cobalt și litiu de la mine care îndeplinesc standardele ridicate de dezvoltare durabilă ale ambelor companii.
BMW are o relație mai veche cu startup-ul Northvolt, din 2018, când a încheiat un acord de cooperare pentru dezvoltarea de celule de baterii, constructorul german investind la acel moment în noua companie, înfințată în 2016. Compania suedeză a atras investiții de la mai mulți constructori auto, între care și Volkswagen Group.
BMW Group produce intern acumulatori la fabricile sale din Dingolfing (Germania), Spartanburg (SUA) și la uzina BBA din Shenyang (China). BMW Group a localizat producția de baterii și în Thailanda, unde colaborează cu Dräxlmaier Group.