Bacul care traversează Dunărea la Bechet, oprit din cauza nivelului scăzut al Dunării

Bacul care traversează Dunărea la Bechet, oprit din cauza nivelului scăzut al Dunării
Profit.ro
Profit.ro
scris 9 sep 2024

Poliția de Frontieră anunță că traficul este întrerupt temporar în punctul de trecere a frontierei de la Bechet, bacul care face legătura între cele două maluri ale Dunării fiind oprit din cauza debitului scăzut al fluviului.

Poliția de Frontieră recomandă celor care trec granița spre Bulgaria să se îndrepte către alte puncte de trecere a frontierei, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Situația Volkswagen este \'\'alarmantă\'\', avertizează directorul executiv al acesteia CITEȘTE ȘI Situația Volkswagen este ''alarmantă'', avertizează directorul executiv al acesteia

„Operatorul feribotului Bechet-Oryahovo a informat Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu, cu privire la faptul că începând din data de 09.09.2024, ora 08.00, platforma feribot care deservește linia Bechet-Oryahovo și-a suspendat activitatea din cauza nivelului scăzut al Dunării”; anunță Poliția de Frontieră.

Traficul prin punctul de trecere de la Bechet va fi reluat în momentul stabilizării nivelului Dunării care la acest moment este foarte scăzut.
„Pentru evitarea aglomerării punctului recomandăm participanților la traficul transfrontalier să utilizeze și celelalte puncte de trecere de la granița cu Bulgaria”, precizează instituția.

În județul Dolj este deschis punctul de trecere a frontierei de la Calafat, în Teleorman se poate trecere Dunărea cu bacul pe la Zimnicea și Turnu Măgurele, iar în Călărași funcționează de asemenea bacul.

Pe raza județului Constanța, punctele de trecere a frontierei de la Vama Veche, Ostrov, Negru Vodă, Lipnița și Dobromir sunt deschise pentru autoturisme cu greutate admisă de 3,5 tone, iar programul de funcționare este de la ora 08.00 la ora 20.00.

Informații utile privind situația traficului se regăsesc consultând aplicația Trafic online, pe pagina web a Poliției de Frontieră.

viewscnt
Afla mai multe despre
bechet
bac