Grupul suedezo-american Autoliv, unul dintre cei mai mari producători de airbaguri și sisteme de siguranță auto din lume, cu peste 10.000 de angajați în România, a anunțat că va închide două unități de la Elmshorn (Germania) și Congleton (Marea Britanie), în cadrul planului său de reducere a cheltuielilor.
Autoliv, care este prezent și pe piața din România, a precizat că intenționează să închidă uzina de la Elmshorn, nordul Germaniei, și să își transfere activitățile de aici către o altă uzină de la Dachau, Germania, până la începutul lui 2025. Măsura ar urma să afecteze cei peste 500 de angajați care lucrează în prezent la Elmshorn. De asemenea, Autoliv evaluează o posibilă închidere a uzinei de la Congleton, Marea Britanie, o măsură care ar urma să afecteze cei aproximativ 250 de angajați care lucrează aici, obiectivul fiind relocarea producției până la finele lui 2025, scrie Adevărul.
De pe urma acestor reduceri inițiale, grupul suedez se așteaptă să înregistreze o reducere de costuri de aproximativ 105 milioane de dolari în al doilea trimestru, adăugând însă că nu va avea un impact asupra marjei sale operaționale trimestriale și nici asupra celei pe întregul an 2023.
Autoliv, care deține și centre de inginerie pe plan local, a anunțat că acest plan de reducere a costurilor va începe în acest an și se va finaliza în 2025 și o parte din acest plan se referă la reducerea efectivelor pe plan mondial cu 11%, adică aproximativ 6.000 de oameni.
Autoliv a fost înființată în România în 1997, iar astăzi are 11 fabrici și 2 centre de inginerie în șapte orașe - Brașov, Timișoara, Lugoj, Sfântu Gheorghe, Reșița, Rovinari, Onești și Iași, în ultimul oraș centrul fiind deschis în 2017, cum a anunțat atunci Profit.ro.