Marca premium a grupului Volkswagen, Audi, a încheiat anul 2022 cu o scădere de aproape 4 procente a vânzărilor sale, pe fondul impactului crizei de semiconductori, menținându-se în continuare la o distanță considerabilă de rivalii germani de la BMW și Mercedes-Benz.
Audi a reușit să-și majoreze cota de automobile complet electrice vândute în 2022, depășind în premieră 100.000 de vehicule electrice livrate într-un an. Creșterea față de 2021 pe acest segment a fost de 42,8%, la un volum total de 118.196 unități, între care s-a remarcat SUV-ul Q4 e-tron.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
„Cifrele puternice pentru modelele integral electrice ne arată că concentrarea noastră clară pe mobilitatea electrică este calea cea bună”, spune Hildegard Wortmann, membru al Consiliului de administrație pentru vânzări și marketing la AUDI AG.
Rezultatul bun al vânzărilor de electrice compensează parțial pe cel general, care a adus o scădere de 3,9% față de 2021, la un total de 1,6 milioane de vehicule. În Europa, Audi a reușit să încheie anul pe creștere, în special cu ajutorul modelelor electrice, dar și revenirii producției în ultimul trimestru. Volumul total de pe continent, care rămâne a doua piață a mărcii, după China, a fost de 624.498 de unități, din care țara de origine, Germania, a adus 214.678 de unități livrate, cu o creștere importantă de aproape 19 procente, în timp ce pe alte piețe majore din UE marca a rămas în teritoriul negativ. Și în SUA, vânzările Audi au fost mai mici decât în anul anterior, cu 4,7%, la un volum total de 186.875 unități.
De asemenea, în China, piața principală a mărcii, contextul politic și sanitar a influențat semnificativ livrările în prima parte a anului contribuind la scăderea de 8,4% pe întreg anul, cu un volum de 642.548 unități, cu aproape 60.000 de vehicule mai puține decât în urmă cu un an.
CITEȘTE ȘI Clienții BMW din România nu mai vor motoare diesel și se mută pe electrice și hibrideCompania spune că a crescut și numărul de automobile de performanță pe care le-a vândut, cu peste 15%, volumul total fiind de 45.515 unități, din care aproape 30.000 au fost livrate în Europa (cu 31% mai multe). Acest segment reprezintă unul dintre punctele cheie pe care marca din Ingolstadt mizează pentru consolidarea performanțelor financiare.
BMW a raportat un total de 2,1 milioane de automobile livrate în 2022, sub brandul principal al grupului, iar Mercedes-Benz a anunțat vânzări globale de 2,04 milioane de unități, pentru divizia de autoturisme. Alte peste 400.000 de vehicule Mercedes au fost vândute de divizia de vehicule comerciale.