ULTIMA ORĂ Bolojan deblochează angajările sub amenințarea grevei generale în sănătate. Peste 6.800 de posturi din sistemul public vor fi ocupate prin concurs

Guvernul a aprobat, într-o ședință extraordinară din această seară, sub amenințarea grevei generale din sănătate, un memorandum privind organizarea concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante din unitățile sanitare publice. ​Prin acest document se deblochează un număr total de 6.850 posturi.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
ULTIMA ORĂ Bolojan deblochează angajările sub amenințarea grevei generale în sănătate. Peste 6.800 de posturi din sistemul public vor fi ocupate prin concurs

Săptămâna trecută, premierul Bolojan declara că i s-a solicitat Guvernului deblocarea angajărilor pe 26.000 de posturi din sistemul public de sănătate, adică a 10% din total, dar a fost rezervat să aprobe și 7.600 de posturi, pentru că doar 63% dintre paturi sunt ocupate în medie.

Bolojan a reclamat faptul că două treimi din cheltuielile cu salariile în sănătate sunt din transferuri de la buget și nu reflectă servicii medicale prestate.

Acesta a aprobat anterior doar organizarea concursului pentru ocuparea a 22 de posturi vacante de asistenți medicali la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii M.S.Curie.

După o grevă de avertisment, medicii se pregătesc acum să declanșeze o grevă generală în sistem, inclusiv ca urmare a nemulțumirilor privind noua lege a salarizării.

Bolojan, forțat de PSD să promoveze încă un proiect de lege prin parlamentari, pentru a nu se pierde 1 miliard euro din PNRR CITEȘTE ȘI Bolojan, forțat de PSD să promoveze încă un proiect de lege prin parlamentari, pentru a nu se pierde 1 miliard euro din PNRR

Ca urmare, acum, Guvernul a deblocat un număr total de 6.850 de posturi, distribuite astfel:

•⁠  ⁠​6.452 de posturi pentru spitalele finanțate din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS);

•⁠  ⁠​398 de posturi pentru Serviciile de Ambulanță Județene (SAJ).

​Cea mai mare parte a posturilor deblocate vizează asistenții medicali și personalul auxiliar, categorii esențiale pentru funcționarea spitalelor și a serviciilor de ambulanță.

Structura completă a posturilor deblocate este următoarea:

-​2.593 posturi pentru asistenți medicali;
-​2.567 posturi pentru personal medical auxiliar (infirmiere, brancardieri etc.);
-​1.433 posturi pentru medici;
-​257 posturi pentru farmaciști, biologi, biochimiști și fizicieni.

​”Aprobarea acestui Memorandum reprezintă un pas important pentru echilibrarea resursei umane din sistemul de sănătate și pentru asigurarea continuității actului medical în unitățile sanitare.

Este o măsură necesară, însă demersurile pentru susținerea personalului medical și pentru eficientizarea sistemului sanitar trebuie continuate de o manieră predictibilă și fermă”, a declarat ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila.

Decizia adoptată astăzi le permite spitalelor și serviciilor de ambulanță să lanseze fără întârziere procedurile de recrutare.

Demnitarii și cei cu funcții publice de autoritate, inclusiv președinte, premier, parlamentari, conducerea ASF, BNR, Concurenței sau CSM - obligați la depunerea unei declarații financiare CITEȘTE ȘI Demnitarii și cei cu funcții publice de autoritate, inclusiv președinte, premier, parlamentari, conducerea ASF, BNR, Concurenței sau CSM - obligați la depunerea unei declarații financiare

Bolojan a reamintit, după ședința de Guvern, că într-o primă variantă i se propuse deblocarea a 26.000 de posturi, în condițiile în care sunt peste 190.000 de angajați în aceste spitale.

Premierul a explicat și cele două criterii potrivit cărora au fost deblocate posturile.

Primul dintre ele a fost ponderea cheltuielor de personal din totalul cheltuielor spitalului.

”Cu cât ponderea cheltuielor de personal era mai mică din totalul cheltuielor, cu atât spitalele au primit bonificații, pentru că înseamnă că au spațiu să își creasă cheltuiele de personal”, a spus Bolojan.

Acolo unde însă cheltuiele de personal au depășit procente de 85-90%, Bolojan a spus că un astfel de spital ”nu mai există practic pentru pacienți, ci există doar pentru angajați”, pentru că nu mai are bani să plătească medicamente, analize, să combată infecțiile nozocomiale și așa mai departe.

Aceste spitale au fost sancționate practic și li s-a diminuat posturile aprobate”, a arătat Ilie Bolojan.

Al doilea criteriu luat în calcul a fost gradul de ocupare al paturilor.

”Cu cât un spital a avut un grad de ocupare al paturilor mai mare, cu atât a primit bonificații la aceste posturi, asta înseamnă că acel spital răspunde nevoilor cetățenilor, că specializarea respectivă, calitatea serviciilor medicale pe care le oferă, răspunde cererilor cetățenilor și înseamnă că acele paturi sunt folosite judicios.

Gândiți-vă că suntem în situația în care personalul este normat la numărul de paturi aprobate, iar dacă gradul de ocupare este de sub 50%, cum avem în cazul a peste 150 de spitale, înseamnă că, în fapt, acele spitale nu răspund nevoilor cetățenilor sau pacienților din arealul respectiv și consumă resurse pentru că dimensionarea personalului, mărimea spațiilor medicale, dotarea cu aparaturi este făcută la numărul de paturi aprobate”, a mai spus Bolojan.

El a adăugat că aproximativ 2.000 dintre posturile deblocate au fost transferate, față de prima propunere de memorandum, spre spitalele din reședințele de județ, spre spitalele din centrele universitare și spre spitalele care oferă servicii de înaltă calitate și unde există o presiune astăzi.

ULTIMA ORĂ Nou sistem de programare la medic din octombrie. Pacienții se vor programa printr-o platformă online națională. Toate spitalele, obligate să aplice noul sistem - LEGE CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Nou sistem de programare la medic din octombrie. Pacienții se vor programa printr-o platformă online națională. Toate spitalele, obligate să aplice noul sistem - LEGE

Premierul Bolojan a declarat anterior că pentru a se putea face angajări în sectorul de sănătate, este nevoie ca Guvernul să le aprobe prin memorandum, pe baza unei analize pe care Ministerul Sănătății o face împreună cu Ministerul de Finanțe și cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

”Suntem în situația în care la aproximativ 193.000 de angajați care lucrează în sectorul de sănătate, în sectorul public din România, ni s-a solicitat în această perioadă aprobarea deblocării a 26.000 de posturi. Deci, discutăm de peste 10%, mai mult de 10% din numărul de posturi care sunt în totalitate. Asta în condițiile în care din cele 132.000 de paturi care sunt în spitalele din România, 90% în sectorul public dintre ele, gradul de ocupare al paturilor este de 63%  mediu -, dar avem spitale cu 40%, 45%, deci practic jumătate din paturi sunt ocupate, jumătate nu”, a afirmat Bolojan.

În același timp, a spus Bolojan, cheltuielile de personal în spitalele din România, raportat la suma contractată cu Casa Națională de Sănătate, reprezintă 65% în medie.

Există însă spitale,în jur de 50-60%, în care cheltuiele de personal reprezintă 90% din totalul contractului, susține Bolojan.

”Înseamnă că acel spital nu mai este dedicat pacienților, pentru că nu le mai rămân celor de acolo bani pentru medicamente, pentru tratamente, pentru analize, pentru combaterea infecțiilor nosocomiale”, a declarat premierul.

ULTIMA ORĂ Cadastrul își va relua activitatea de săptămâna viitoare. Bolojan: Nu au fost afectate datele legate de proprietăți CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Cadastrul își va relua activitatea de săptămâna viitoare. Bolojan: Nu au fost afectate datele legate de proprietăți

Acesta a prezentat și o dinamică a cheltuielor de personal în sănătate, care în ultimii 10 ani a crescut de la 6 miliarde lei în 2015 la peste 25 miliarde lei în 2025, cheltuielile de personal crescând asfel de patru ori. 

ULTIMA ORĂ Bolojan deblochează angajările sub amenințarea grevei generale în sănătate. Peste 6.800 de posturi din sistemul public vor fi ocupate prin concurs

Două treimi din ceea ce se folosește pentru salariile personalului din sănătate se alocă direct nu pentru câți pacienți tratezi, nu pentru ce activitate faci, ci pur și simplu pentru că așa vine din istorie și asta înseamnă diferențele de creșteri salariale. 

Și atunci, ca să înțelegeți, managerii de spitale publice din România încasează în medie două treimi din banii de salarii, chiar dacă n-ar trata ipotetic niciun pacient și doar diferența provine din tarifele pe care le contractează cu Casa de Sănătate pentru serviciile care le acordă pacienților”, a declarat Bolojan.

Premierul a justificat astfel faptul că a avut rezerve să aprobe cele 7.600 de posturi pe care le-au propus Ministerul Sănătății și Ministerul de Finanțe, din cele 26.000 solicitate.

”Acest lucru era generat de faptul că dacă, ipotetic, de la început anului viitor ar fi intrat toate aceste posturi să fie ocupate, ar fi însemnat aproximativ un miliard de lei suplimentar doar chelteluli cu aceste posturi”, a declarat prim-ministrul.

El a adăugat că dacă va fi continuat acest sistem în care două treimi din fondul de salarii se virează automat, indiferent dacă există sau nu activitate, banii nu vor fi suficienți niciodată, iar problemele din sănătate nu doar că nu vor fi rezolvate, ci se vor agrava.

ULTIMA ORĂ Dosarul ROBOR. BNR: Situație critică. Nivelul amenzii poate afecta capacitatea sistemului bancar de a finanța populația, economia și sistemul public. Inclusiv agențiile de rating pot fi influențate CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Dosarul ROBOR. BNR: Situație critică. Nivelul amenzii poate afecta capacitatea sistemului bancar de a finanța populația, economia și sistemul public. Inclusiv agențiile de rating pot fi influențate

Ilie Bolojan a cerut Ministerului Sănătății și Casei Naționale de Sănătate să finalizeze o analiză, iar spitalele care au cheltuiele de personal peste media națională să fie depunctate atunci când solicită creșteri de personal în continuare, precum și spitalele care au un grad de ocupare al paturilor sub media națională.

”Dacă se întâmplă aceste cazuri concomitent, înseamnă că trebuie făcut o analiză pe fiecare secție în parte și acolo unde avem secții care n-au activitate, acele secții trebuie reduse ca număr de paturi, iar personalul trebuie dislocat către secțiile care au activitate sau înființate secții, pentru că dacă avem doar spitale care nu reacționează la ceea ce se întâmplă în comunitățile din jur, constatăm că în loc să avem mult mai multe paturi de paliație în România care sunt solicitate, avem doar 4.000 de paturi de paliație din numărul mare pe care vi l-am spus și în loc să avem o secție, două, trei, care n-au activitate, ar fi mult mai corect să redirecționăm personalul și paturile către zone unde avem un necesar în societate, unde știm care sunt problemele cu vârstnicii noștri și cu cazurile grave care ar trebui tratate”, a mai afirmat Bolojan.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2310 -0.0017-0.03 %
1 USD4.6050 +0.0141+0.31 %
1 GBP6.1178 -0.0030-0.05 %
1 CHF5.6151 -0.0193-0.34 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite