ANAF a pregătit procedura de anulare a sumelor stabilite prin decizii de impunere, ca urmare a anulării din oficiu a înregistrării în scopuri de TVA. Apare și cererea de restituire, dacă astfel de sume au fost plătite deja

ANAF a pregătit procedura pentru anularea sumelor stabilite de ANAF prin decizii de impunere ca urmare a anulării din oficiu a înregistrării în scopuri de TVA, precum și forumalarele necesare, inclusiv cererea de restituire pe care un contribuabil trebuie să o depună în cazul în care i s-au stabilit astfel de sume de plată în trecut și le-a achitat.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
ANAF a pregătit procedura de anulare a sumelor stabilite prin decizii de impunere, ca urmare a anulării din oficiu a înregistrării în scopuri de TVA. Apare și cererea de restituire, dacă astfel de sume au fost plătite deja

Perioada vizată de amnistia votată de către Parlament la final de august, este de la 1 ianuarie 2019 și până la data intrării în vigoare a legii.

De ce este important: O serie de antreprenori sau foști antreprenori au semnalat că au primit notificări cu sume de plată din urmă legate de TVA, afirmând că nu au avut cunoștință despre situație și că nu au fost înștiințați de ANAF la momentul producerii evenimentului. Multe astfel de situații ar putea fi, însă, și rezultatul unor servicii contabile deficitare, în contextul în care mulți antreprenori mici caută astfel de servicii la tarife cât mai reduse, uneori derizorii, fără să realizeze problemele pe care le pot avea ulterior.

Mai este important: La nivelul ANAF, poziția a fost că legea trebuie aplicată, iar firmele care, deși au avut codul de TVA suspendat sau anulat, au continuat să opereze ca și cum acest lucru nu s-a întâmplat sunt datoare cu sumele stabilite în urma controalelor și a ajustărilor aferente. În cazurile în care firmele afectate pot indica o încălcare a legii sau procedurilor de către ANAF, acestea pot contesta situația la ANAF și în instanță. În urma adoptării legii, ANAF este obligată să pună în aplicare amnistia fiscală.

„1 in, 2 out”. Munca part-time, rambursarea TVA, compensarea directă stat–contribuabil, notificarea neconcordanțelor. Programul de guvernare. 24 de măsuri între intenție, normă fiscală și efect economic CITEȘTE ȘI „1 in, 2 out”. Munca part-time, rambursarea TVA, compensarea directă stat–contribuabil, notificarea neconcordanțelor. Programul de guvernare. 24 de măsuri între intenție, normă fiscală și efect economic

Proiectul de ordin cu procedura de aplicare, pus acum în dezbatere de către ANAF trebuie adoptat în 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii de amnistie fiscală pentru respectivul grup de contribuabili.

Astfel, au fost elaborate de către direcțiile de specialitate din cadrul instituției, proceduri care vizează modalitatea de identificare a contribuabililor, a obligațiilor fiscale de natura celor care pot face obiectul anulării, modalitateade anulare a acestor obligații fiscale, precum și modalitățile de restituire a sumelor prevăzute de lege.

Proceduri pregătite de către ANAF

  • Procedura privind întocmirea și transmiterea de către organul de inspecție fiscală/ antifraudă fiscală a listei cu obligațiile fiscale ce pot face obiectul anulării prevăzute la articolul unic alin (1), (2) și (7) din Legea nr. 177/2026 privind anularea unor obligații fiscale, reprezentând taxa pe valoarea adăugată, stabilite de organul fiscal prin decizie de impunere emisă și comunicată contribuabilului în aplicarea art. 11 alin. (6) sau alin. (8), după caz, ca urmare a anulării înregistrării în scopuri de TVA conform art. 316 alin. (11) lit. a), d) și e) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, precum și în cazul în care anularea înregistrării în scopuri TVA s-a realizat în aplicarea art. 153 alin. (9) lit. a), b), d) și e) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, în forma în vigoare la data anulării înregistrării în scopuri de TVA;
  • Procedura privind întocmirea și transmiterea de către organul de inspecție fiscală a listei cu obligațiile fiscale ce pot face obiectul anulării prevăzute la articolul unic alin (3) din Legea nr. 177/2026 privind anularea unor obligații fiscale, datorate de cooperativele agricole constituite în baza Legii cooperației agricole nr. 566/2004, cu modificările și completările ulterioare;
  • Procedura privind identificarea contribuabililor și a sumelor reprezentând TVA care fac obiectul anulării prevăzute de Legea nr. 177/2026 privind anularea unor obligații fiscale;
  • Procedura pentru anularea obligațiilor fiscale ce pot face obiectul anulării prevăzute de Legea nr. 177/2026 privind anularea unor obligații fiscale, precum și modalitatea de restituire a acestora.
Schimbare: ANAF și alte instituții nu vor mai cere documente cu informații care pot fi verificate la alte instituții, cum ar fi CAF, dovezi ale plăților, chitanțe și altele - proiect CITEȘTE ȘI Schimbare: ANAF și alte instituții nu vor mai cere documente cu informații care pot fi verificate la alte instituții, cum ar fi CAF, dovezi ale plăților, chitanțe și altele - proiect

De asemenea, au fost elaborate și următoarele modele de formulare, după cum urmează:

  • modelul formularului ”Decizie de anulare a obligațiilor fiscale prevăzute de Legea nr. 177/2026 privind anularea unor obligații fiscale”;
  • modelul formularului „Cerere de restituire a obligațiilor fiscale prevăzute de Legea nr. 177/2026 privind anularea unor obligații fiscale ".

Potrivit acestor proceduri, organele emitente ale deciziilor de impunere/deciziilor de impunere din oficiu vor stabili sumele ce fac obiectul anulării în conformitate cu prevederile legale mai sus invocate. Acestea vor fi cuprinse, alături de elemente de identificare ale contribuabililor, în liste ce vor fi transmise compartimentului cu atribuții de evidență pe plătitori din cadrul organului fiscal competent pentru administrarea obligațiilor fiscale ale contribuabilului, în vederea emiterii deciziei de anulare a obligațiilor fiscale, precum și de restituire a acestora. 

viewscnt

Adaugă Profit.ro ca sursa preferata in produsele Google pentru a-ți fi arătate doar știrile din România care te interesează.

Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2780 -0.0006-0.01 %
1 USD4.6568 +0.0171+0.37 %
1 GBP6.1594 +0.0072+0.12 %
1 CHF5.5793 -0.0030-0.05 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite