Guvernul a aprobat , cu o zi înainte ca Ciolacu să plece la Bruxelles pentru a renegocia PNRR, o ordonanță de urgență în care a introdus o prevedere menită să deblocheze plata a 300 de milioane de euro, sumă suspendată din cauza numirilor de șefi incompatibili în companiile de stat.
Mai exact, actul oferă posibilitatea revocărilor membrilor din Consiliile de Administrație în schimbul a maxim 6 salarii compensatorii, au declarat pentru HotNews.ro surse guvernamentale.

Astfel Ordonanța de urgență adoptată de Guvern cuprinde următoarea prevedere:
„Autoritatea publică tutelară poate înceta înainte de termen, din cauze neimputablie, contractele de mandat ale membrilor consiliului de administrație/respectiv consiliului de supraveghere, în vederea îndeplinirii jaloanelor sau țintelor stabilite în Planul Național de Redresare și Reziliență. În acest caz, remunerațiile compensatorii/daunele interese stabilite contractual pentru revocarea fără justă cauză sau intempestivă prevăzute în aceste contracte de mandat se reduc de drept la valoarea de maxim 6 remunerații”, au precizat surse guvernamentale.

Conform acestora, modificarea a fost introdusă în cadrul ședinței de guvern laolalată cu o serie de derogări de la restricțiile ordonanței ”trenuleț” pentru mai multe companii de stat., anunțate tot de Profit.ro.
Decizia a fost luată chiar înainte ca prim-ministrul Marcel Ciolacu să meargă vineri, 21 februarie, la Bruxelles, pentru consultări cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, privind renegocierea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) al României.

”Legea românească nu interzice acest lucru, dar Comisia Europeană și cutumele OECD interzic unui demnitar să fie membru în CA-ul unei companii de stat”, au arătat surse oficiale.
Directoarea pentru redresare și reziliență a Comisiei, Celine Gauer, a avut săptămâna trecută la București întâlniri cu membri Guvernului și cu premierul Ciolacu, ocazie cu care a reiterat solicitarea Comisiei, potrivit surselor citate.
De altfel, Guvernul promisese de mai mult timp că va demara modificarea legislației în domeniu pentru a nu mai permite astfel situații, premierul Ciolacu fiind de acord cu poziția Comisiei Europene.

Profit.ro a relatat anterior că 396 milioane euro din cererea de plată numărul 3 vor fi suspendate pentru numirile unor demnitari în consiliile de administrație ale companiilor de stat din domeniul energiei.
În conducerile mai multor companii din energie au fost numiți secretari de stat sau directori din ministere, în condițiile în care legislația națională permite astfel de numiri, dar Comisia Europeană, respectiv OECD, la care România vrea să adere, le consideră practici imorale.
În ce privește numiri similiare care au fost făcute la companiile de stat din domeniul transporturilor, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat că persoanele incompatibile din conducerea Metrorex și Compania Națională de Investiții Rutiere (C.N.I.R. S.A.) au demisionat între timp. În domeniul transporturilor, urmau să fie însă suspendate 78 milioane euro.
Chiar în ”curtea” Guvernului, demnitarii AMEPIP, instituția care monitorizează companiile de stat, au fost forțați să demisioneze, la atenționarea CE, fiind ei înșiși într-o astfel de situație.