PSD a revenit cu proiectul care limitează comisioanele dezvoltatorilor imobiliari

PSD a revenit cu proiectul care limitează comisioanele dezvoltatorilor imobiliari
scris astăzi, 07:35

PSD a depus din nou, odată cu începerea primei sesiuni a Parlamentului, proiectul legislativ privind limitarea avansului care poate fi solicitat cumpărătorului de către un dezvoltator imobiliar, după ce în sesiunea trecută, deși a fost solicitată procedură de urgență, inițiativa nu a fost discutată nici măcar în comisiile de specialitate ale Senatului și a fost clasată.  

Profit.ro a relatat anterior că proiectul inițiat de PSD privind limitele avansului solicitat de dezvoltatorii imobiliari, dar și proiectul depus de USR cuprinzând restricții similare au fost clasate de noul Legislativ, cu argumentul că nu au ajuns să fie incluse pe ordinea de zi a Senatului.

Urmărește-ne și pe Google News

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

ULTIMA ORĂ CONFIRMARE Statul român a oprit, temporar, vânzarea la New York a unui tablou de El Greco, fost în Colecția Regală și vehiculat public ca fiind vândut de Regele Mihai. Scrisoare a lui Ciolacu către avocați CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ CONFIRMARE Statul român a oprit, temporar, vânzarea la New York a unui tablou de El Greco, fost în Colecția Regală și vehiculat public ca fiind vândut de Regele Mihai. Scrisoare a lui Ciolacu către avocați

De ce este important Anul trecut, la începutul lunii octombrie, premierul Ciolacu a anunțat că legislația privind proiectele imobiliare va fi modificată în Parlament, astfel încât dezvoltatorii să nu poată cere cumpărătorilor, în mod normal, un avans mai mare de 10%.

De asemenea important Proiectul a fost inițiat și depus imediat, iar principala prevedere propusă a fost ca dezvoltatorul imobiliar să poată solicita un avans de maximum 10% din prețul total al imobilului vândut, în mod normal, sau de până la 40%  în situația în care dezvoltatorul are încheiată o poliță de asigurare, în vederea protejării investiției.

Liberalii au reclamat atunci că au depus, încă din 2019, la Parlament un proiect în acest sens, fără să fie însă adoptat, dar PSD a replicat că, de când a fost formată coaliția de guvernare, liberalii nu au solicitat rediscutarea proiectului din 2019.

La rândul său, USR a depus, tot în octombrie, un proiect legislativ care limita avansul la 15% din valoarea imobilului.

Guvernul vine cu noi reguli privind piața criptomonedelor. Ministru: Vom reglementa autorizarea companiilor și modalitatea de impozitare CITEȘTE ȘI Guvernul vine cu noi reguli privind piața criptomonedelor. Ministru: Vom reglementa autorizarea companiilor și modalitatea de impozitare

USR a redepus proiectul în noul Parlament la mijlocul lunii ianuarie, iar săptămâna trecută, înaintea începerii sesiunii parlamentare, PSD a depus proiectul clasat anterior. 

Între timp, Vladimir Ciorbă, principalul acționar al companiei Nordis - a cărei situație a motivat aceste proiecte -, și soția acestuia, Laura Vicol, fostă șefă a Comisiei juridice din Camera Deputaților, au fost aduși de polițiști la sediul DIICOT pentru a fi audiați în dosarul de înșelăciuni imobiliare realizate prin compania Nordis, iar apoi au fost reținuți.

Date despre cum a intrat Nordis în insolvență, dezvăluri și creanțele firmei pot fi consultate AICI, AICI și AICI

ULTIMA ORĂ Guvernul nu va mai prelungi forma actuala de plafonare a prețurilor la energie. Consumatorii vulnerabili vor mai primi bani, direct de la buget CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Guvernul nu va mai prelungi forma actuala de plafonare a prețurilor la energie. Consumatorii vulnerabili vor mai primi bani, direct de la buget

Proiectul PSD

Dezvoltatorul imobiliar poate solicita un avans de maximum 10% din prețul total al imobilului vândut, în mod normal, sau de până la 40% în situația în care dezvoltatorul are încheiată o poliță de asigurare, în vederea protejării investiției, prevede proiectul PSD. 

”Piața imobiliară din România este într-o continuă expansiune, fiind unul dintre motoarele creșterii economice. Numai că aceasta prezintă si riscuri pentru cumpărători, în special în tranzacțiile privind mobile aflate în faza de construcție.

Practicile curente permit dezvoltatorilor să solicite avansuri mari la semnarea promisiunilor de vânzare, fără a exista garanții adecvate în cazul nerespectării obligaților contractuale de către dezvoltator. Aceastã situație pune consumatorii într-o poziție vulnerabilă, creând riscuri semnificative, în special =n cazurile de insolvență a dezvoltatorilor sau întârzieri în livrarea imobilului”, arată inițiatorii.

Aceștia adaugă că inițiativa legislativă urmărește să reducă aceste riscuri prin limitarea sumelor pe care cumparătorii le pot plăti drept avans la semnarea promisiunilor de vânzare, oferind totodată posibilitatea unor măsuri suplimentare de protecție prin intermediul polițelor de asigurare.

Scenarii de comasare pentru ANCOM, ASF, ANRE, Consiliul Concurenței, Autoritatea de Audit și alte instituții de control și/sau reglementare CITEȘTE ȘI Scenarii de comasare pentru ANCOM, ASF, ANRE, Consiliul Concurenței, Autoritatea de Audit și alte instituții de control și/sau reglementare

Prin umare proiectul completează articolul 22 din Legea nr. nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, la litera i), după care se introduce o nouă literă, lit. j), cu următorul cuprins:

“j) La încheierea promisiunii de vânzare dezvoltatorul poate solicita un avans de maximum 10% din prețul total al imobilului supus tranzacției. Avansul poate fi mai mare, dar nu mai mult de 40% din prețul total al imobilului, în situația în care dezvoltatorul are încheiată o poliță de asigurare, în vederea protejării investiției, cu una dintre societățile de asigurare, în condițiile legii. Sumele plătite cu titlu de avans se achită într-un cont special al firmei, dedicat imobilului respectiv, și pot fi cheltuite de dezvoltator numai în scopul dezvoltării respectivului proiect.”

viewscnt
Afla mai multe despre
proiect
clasat
psd
avans
10%
40%
cumpărător
dezvoltator
imobiliar
parlament
nordis