Cota redusă de TVA de 9% se va aplica și pentru o nouă categorie de produse de igienă de bază, respectiv pentru tampoane igienice și tampoane interne de uz feminin, șervețele și scutece pentru copii, scutece pentru adulți (articole pentru incontinență), încadrate la codul NC 9619.
Senatorii au adoptat prin vot în plen un proiect legislativ cu această prevedere, iar proiectul va fi acum transmis deputaților pentru dezbatere și vot final.
Ințiatorii propuseseră aplicarea cotei redudse a TVA și pentru pastă de dinți, deodorante corporale și antisudorifice, săpunuri de toaletă personală, dar senatorii din comisiile de specialitate au eliminat aceste produse din prevederile proiectului.
Inițiatorii arată că produsele de care au nevoie femeile în perioada de menstruație sunt costisitoare și multe dintre ele nu își permit să le cumpere, deși au nevoie de ele. Astfel, pe segmentul de igienă intimă a fetelor dezavantajate există deja o petiție a societății civile cu peste 60.000 de semnatari care susțin acordarea de sprijin pentru procurarea produselor de igienă intimă.
Autorii proiectului mai arată că în numeroase state europene, TVA pentru produsele de igienă personală au rate de TVA reduse, tocmai pentru a susține accesul populației la o igienă și o sănătate adecvată, dar și pentru că este legată direct de demnitatea persoanei, având impact inclusiv asupra stimei de sine.
Exemple de cotă redusă a TVA
Austria 10% - redusă de la 20%
Belgia 6% - eedusă de la 21 %
Croația 13%- redusă de la 25%
Franța 5.50% - redusă de la 20%
Germania 7% - redusă de la 19%
Irlanda 0% - redusă de la 23%
Luxembourg 3% - redusă de la 17%
Polonia 5% - redusă de la 23%
Portugalia 6% - redusă de la 23%
Slovenia 9.50% - redusă de la 22%
Spania 4% - redusă de la 10%